StiripesurseȘtirile zileiSUA acuză Rusia că foloseşte copii drept pioni, după ce Moscova...

SUA acuză Rusia că foloseşte copii drept pioni, după ce Moscova a refuzat vizele unor profesori

Publicat:

SUA au acuzat miercuri Rusia că foloseşte copii drept pioni, după ce Moscova a refuzat să acorde vize câtorva zeci de profesori noi la o şcoală în limba engleză creată la Moscova de ambasadele americană, britanică şi canadiană pentru copiii diplomaţilor, relatează Reuters, potrivit agerpres.

Ambasadorul SUA la Moscova, Jon Huntsman, a explicat că neacordarea vizelor pentru cei 30 de profesori care urmau să ajungă în capitala rusă luna viitoare ar putea duce la reducerea numărului de copii care frecventează Şcoala Anglo-Americană.

Citește și : Ankara ameninţă cu o ripostă dură la atacul armat care a vizat diplomaţi turci în Irak

“Copiii nu trebuie folosiţi ca pioni în dispute diplomatice”, a subliniat Huntsman într-un comunicat, exprimându-şi speranţa ca problema să fie rezolvată înainte de începutul anului şcolar.

În ce o priveşte, Moscova a argumentat că SUA au cerut în mod inadecvat vize diplomatice, în condiţiile în care profesorii la o unitate de învăţământ trebuie consideraţi în situaţia unei întreprinderi comerciale.


La şcoala în cauză, înfiinţată în 1949, învaţă în prezent 1200 de elevi, între care copii ai personalului diplomatic, ai altor cetăţeni străini şi ai unor ruşi bogaţi.

Ministerul rus de Externe a informat săptămâna trecută Ambasada SUA la Moscova că nu le vor fi eliberate vize profesorilor care urmau să vină, a menţionat într-o scrisoare adresată părinţilor diplomata americană Heather Byrnes. Scrisoarea i-a avertizat pe părinţi asupra unor “consecinţe drastice” pentru şcoală, care s-ar putea vedea obligată să limiteze înscrierile.

Citește și : Franța: Perioada de abstinenţă sexuală impusă homosexualilor înainte să doneze sânge va fi redusă la patru luni

Potrivit agenţiilor de presă ruse, MAE rus a precizat că a cerut în mod repetat ambasadei SUA, de-a lungul timpului, să discute despre statutul şcolii şi problema vizelor pentru profesori.

Ziarul rus Kommersant a relatat în iunie 2017 că Moscova are în vedere măsuri împotriva acestei instituţii, ca represalii la sancţiunile impuse Rusiei de fostul preşedinte american Barack Obama în 2016.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihaela Martînov, noul agent guvernamental al Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Republica Moldova va avea un nou agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre Mihaela Martînov, a cărei numire a fost...

Ion Ceban solicită intervenția Maiei Sandu în situația aprovizionării cu apă a țării

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că va transmite o scrisoare președintei Maia Sandu, prin care solicită implicarea directă și personală în...

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.