StiripesurseȘtirile zileiEl Chapo face apel la condamnarea sa pe viaţă

El Chapo face apel la condamnarea sa pe viaţă

Publicat:

Narcotraficantul mexican Joaquin Guzman, cunoscut ca “El Chapo”, condamnat săptămâna trecută la închisoare pe viaţă de un tribunal federal din SUA, a făcut apel la decizia justiţiei americane, potrivit unui document depus luni la dosar, transmite AFP, potrivit agerpres.

În SUA, apelul nu presupune reexaminarea faptelor, ci doar ca judecătorul desemnat să se asigure că procedura penală a fost respectată şi decizia primei instanţe a fost cea corectă. Totuşi, acest proces poate dura până la un an.

Citeşte şi: Un avion militar rus a violat spaţiul aerian al Coreei de Sud

Guzman, în vârstă de 62 de ani, a fost condamnat miercurea trecută de o instanţă federală din districtul newyorkez Brooklyn la închisoare pe viaţă, plus 30 de ani, pentru trafic de droguri şi asasinarea sau ordonarea executării a cel puţin 26 de persoane, informatori, traficanţi rivali, poliţişti, colaboratori sau chiar membri de familie.

Cartelul său, Sinaloa – numele unui stat din federaţia mexicană – este cunoscut ca unul din cele mai mari şi mai violente din Mexic. Ca şef, Guzman a fost considerat vinovat de introducerea în Statele Unite a unor cantităţi de ordinul tonelor de cocaină, heroină şi marijuana.


La audierea de miercuri, El Chapo a declarat instanţei, prin intermediul unui translator, că detenţia sa în Statele Unite este “o tortură psihologică, emoţională şi mintală, 24 de ore pe zi” şi că SUA “nu sunt mai bune decât orice altă ţară coruptă”.

La pedeapsă s-a adăugat confiscarea a 12,6 miliarde de dolari, au anunţat procurorii, conform cărora suma reprezintă valoarea drogurilor vândute.

Revista Forbes l-a inclus la un moment dat pe Guzman printre cei mai bogaţi oameni din lume.

Vineri, înainte de înregistrarea oficială a apelului, traficantul a fost transferat la închisoarea de maximă securitate Administrative Maximum Facility, cunoscută ca ADX, în oraşul Florence din sudul statului Colorado.

Înainte de a fi arestat ultima oară în 2016, Guzman a evadat de două ori din închisori de maximă securitate din Mexic. În ianuarie 2017, el a fost extrădat în SUA, pentru a fi judecat; a fost primul lider criminal mexican care a preferat un proces în locul unei recunoaşteri a vinovăţiei, care i-ar fi putut aduce o pedeapsă mai mică.

Citeşte şi: Pană de curent majoră în Venezuela: Autorităţile denunţă un ‘atac electromagnetic’

Avocatul Jose Luiz Gonzalez Meza, care susţine că este reprezentantul său legal în Mexic, a declarat luni agenţiei spaniole EFE că a cerut repatrierea lui Guzman, argumentând că procesul din SUA nu este valid.

Duminică la prânz, avocatul, însoţit de un grup de 10 persoane înarmate cu pancarte cu mesajul că El Chapo se află ilegal în SUA, a încercat să intercepteze maşina în care se afla secretarul de stat american Mike Pompeo, aflat în vizită în Ciudad de Mexico.

Gonzalez a asigurat că totul s-a desfăşurat fără violenţă, nu a fost lansat “niciun obiect” în direcţia maşinii lui Pompeo şi că s-a retras “în mod paşnic”, la intervenţia agenţilor de securitate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 12 iunie 2026

O zi cu energie bună, conversaţii importante şi momente de relaxare pentru multe zodii. Unii nativi se concentrează pe carieră şi relaţii profesionale, în...

Disneyland Paris, încă pe minus după 34 de ani. Disney nu și-a recuperat investiția

Disneyland Paris atrage anual aproximativ 16 milioane de vizitatori și a înregistrat venituri record în ultimul an fiscal, însă succesul comercial nu a fost...

Bivol, numit Donald Trump după părul său auriu, face senzație la o grădină zoologică din Bangladesh

Cu părul său auriu și corpul său elegant, de 700 de kilograme, Donald Trump a atras mulțimi din tot Bangladeshul de când a ajuns...

Ce floare garantează culori vibrante pe tot parcursul verii. Răspunsul unui expert în grădinărit

Un expert în grădinărit numește floarea care va oferi o mulțime de flori și culori vibrante grădinilor pe tot parcursul verii. Alan Titchmarsh, expert în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.