StiripesurseDiasporaRomânia este condamnată la CEDO să plătească mii de euro asistentei...

România este condamnată la CEDO să plătească mii de euro asistentei de la Maternitatea Giulești

Publicat:

Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a decis marți că statul român trebuie să îi plătească Florentinei Cîrstea, asistenta condamnată în dosarul Maternitatea Giulești, pagube morale în valoare de 5.000 de euro pentru încălcarea articolelor privind justificarea arestului preventiv, relatează mediafax.

CEDO notează că asistenta Florentina Daniela Cîrstea a fost arestată preventiv, fiind considerată a reprezenta un risc pentru membrii spitalului. Cu toate acestea, tribunalul care a decis arestarea preventivă a acesteia nu a reușit să ofere o explicație exactă.

Citeşte şi: Pană de curent majoră în Venezuela: Autorităţile denunţă un ‘atac electromagnetic’

“Curtea Europeană a Drepturilor Omului notează că prima instanță a făcut afirmații într-o manieră generală, fără a specifica cum situația specifică a reclamantei ar putea duce la intensificarea unor tensiuni sociale, și care nu este suficientă pentru a justifica arestarea preventivă”, se arată într-un comunicat.

În ceea ce privește primul paragraf, privind privarea de libertate în cazul deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent, Curtea Europeană afirmă că prima instanță a “decis că există suspiciuni plauzibile că reclamanta este vinovată. Ulterior, tribunalul a adus la cunoștiință faptul că aceasta a fost adusă în fața instanței, iar arestarea sa preventivă a respectat Art. 5 paragraful 1”, așadar nu există o încălcare a acestei previziuni.


Referitor la Art. 8 din Convenţia europeană a Drepturilor Omului, “CEDO notează că doamna Cîrstea nu a depus o plângere împotriva presei pentru încălcarea demnității sale ca rezultat al publicării unor fotografii cu aceasta în timpul procesului. Curtea consideră astfel că reclamanta nu a oferit niciun argument care să arate că această soluție nu ar fi fost eficientă, iar aceste plângeri au fost respinse”.

“Curtea reiterează că remediile valabile pentru plângerile privind încălcarea drepturilor protejate prin Art 8 (Dreptul la respectarea vieţii private şi de familie) sunt efective. Așadar, plângerile sub Art. 13 (Dreptul la un remediu efectiv) au fost considerate nefondate și respinse”, a mai arată în comunicat.

CEDO a decis astfel că România trebuie să plătească asistentei Florentina Cîrstea daune morale în valoare de 5.000 de euro, informând că această decizie este una finală.

Citeşte şi: Un avion militar rus a violat spaţiul aerian al Coreei de Sud

Incendiul a izbucnit în 16 august 2010, în jurul orei 18.30, în salonul de Terapie Intensivă nou-născuţi, din cadrul Secţiei de Neonatologie a Spitalului Clinic de Obstetrică şi Ginecologie “Prof. Dr. Panait Sârbu” – Maternitatea Giuleşti.

Atunci au fost duşi la Spitalul “Grigore Alexandrescu” opt bebeluşi din secţia de Anestezie şi Terapie Intensivă a Maternităţii Giuleşti, trei dintre aceştia decedând în zilele următoare, din cauza complicaţiilor. Alţi trei bebeluşi au murit în incendiu, iar două perechi de gemeni – doi băieţei şi un băieţel şi o fetiţă – şi o altă fetiţă au fost salvaţi de medicii din Spitalul “Grigore Alexandrescu”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Un bărbat care a mers la sală a adormit în timpul încălzirii.El a fost trezit după șapte ore de somn

Un bărbat care a mers la sală pentru a face mișcare a adormit în timpul încălzirii. El nu a fost deranjat de ceilalți clienți...

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea IA în școlile elementare

Reprezentanții profesorilor cer interzicerea inteligenței artificiale în școlile elementare americane. Reuniți în al doilea cel mai mare sindicat din SUA, sindicaliștii au lansat o...

Au ajuns să poarte măști de gaz din cauza vecinei. Acum cer despăgubiri de 200.000 de dolari

Un cuplu din Portland, Oregon, și-a dat vecina în judecată pentru mai mult de 200.000 de dolari. Motivul: mirosul toxic provenit dintr-o căsuță mobilă...

Economia rusă e strangulată de atacurile ucrainene asupra rafinăriilor ei

Economia rusă e din ce în ce mai vulnerabilă la atacurile Ucrainei asupra infrastructurii ei energetice. În fața riscului penuriei de benzină, autoritățile se...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.