StiripesurseȘtirile zileiChina vrea o armată avansată şi îi acuză pe americani de...

China vrea o armată avansată şi îi acuză pe americani de SUBMINAREA stabilităţii mondiale

Publicat:

China a prezentat miercuri, într-un document, ambiţiile sale de a construi o armată modernă şi avansată din punct de vedere tehnologic, acuzând în acelaşi timp SUA de subminarea stabilităţii globale, în contextul în care rivalitatea dintre Beijing şi Washington escaladează pe mai multe fronturi, relatează AFP, potrivit agerpres.

Publicarea acestei Carte Albe a Apărării chineze oferă o imagine rară privind orientările Armatei Populare de Eliberare (PLA) – cea mai mare din lume, cu două milioane de militari – şi obiectivele vizate de Beijing.

Citeşte şi: Israelul atacă o poziţie strategică din Siria

“Rivalitatea strategică la nivel mondial se accentuează”, se arată în documentul citat, menţionând că Statele Unite şi-au adaptat strategiile de securitate şi apărare şi au întreprins ”măsuri unilaterale”.

Washingtonul a ”provocat şi intensificat rivalitatea dintre principalele ţări, a crescut semnificativ cheltuielile pentru apărare, a cerut capacităţi suplimentare în domeniile nuclear, spaţial, al apărării cibernetice şi anti-rachetă şi a subminat stabilitatea strategică globală”, se arată în documentul citat.


Publicarea acestui document survine într-un moment în care relaţiile sunt tensionate între Beijing şi Washington. Cele două ţări se află într-un război comercial din 2018 şi într-o dispută privind Marea Chinei de Sud.

China îşi susţine vastele pretenţii de suveranitate instalând armament pe insule pe care le controlează, în timp ce SUA consideră că aceste acţiuni ameninţă securitatea în regiune.

Ambiţia armatei chineze este de a-şi consolida arsenalul tehnologic de ultimă generaţie, subliniind totuşi că este ”încă departe de principalele armate ale lumii”.

Războiul comercial cu Statele Unite împinge Beijingul să-şi dubleze eforturile pentru a-şi dezvolta propriile inovaţii tehnologice de care ar putea beneficia armata chineză, a explicat Lyle Morris, analist la Rand Corporation în Statele Unite.

Citeşte şi: Echipajul unui pescador rusesc a fost ARESTAT în Coreea de Nord

Armata chineză este încă în urma Statelor Unite, dar recuperează rapid, a apreciat Morris.

Conflictele se transformă într-un “război inteligent”, notează Carta Albă, citând utilizarea în creştere a inteligenţei artificiale, a datelor sau a cloud computing-ului.

China are al doilea cel mai mare buget militar din lume (+ 7,5% în 2019), chiar dacă este cu mult în urma celui al SUA. Beijingul insistă asupra naturii paşnice a armatei chineze, “o forţă inimaginabilă pentru pacea în lume”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Peste 60 de copii au aflat la BNM despre importanța deciziilor financiare responsabile

Peste 60 de copii cu vârste între 7 și 10 ani au aflat, la Banca Națională a Moldovei, despre rolul unei bănci centrale și...

Victoria Furtună, după suspendarea activității Partidului ‘Moldova Mare’: Când presiunea politică înlocuiește argumentele juridice, statul de drept devine o iluzie

Președinta Partidului „Moldova Mare”, Victoria Furtună, califică drept o decizie politică suspendarea activității formațiunii pentru o perioadă de 12 luni și afirmă că, prin...

Mihaela Martînov, noul agent guvernamental al Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Republica Moldova va avea un nou agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre Mihaela Martînov, a cărei numire a fost...

Ion Ceban solicită intervenția Maiei Sandu în situația aprovizionării cu apă a țării

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că va transmite o scrisoare președintei Maia Sandu, prin care solicită implicarea directă și personală în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.