StiripesurseSintezeTrei bărbaţi acuzaţi de terorism au fost executaţi în Bahrein

Trei bărbaţi acuzaţi de terorism au fost executaţi în Bahrein

Publicat:

Autorităţile din Bahrein au anunţat sâmbătă că au executat trei bărbaţi condamnaţi în două cazuri separate de terorism, informează DPA, scrie agerpres.

Execuţiile prin împuşcare au avut loc sâmbătă dimineaţă devreme, în ciuda apelurilor internaţionale cerând Bahreinului să le oprească.

Citește și : Trump cere investigarea contractelor editoriale încheiate de soţii Obama

Doi dintre cei trei bărbaţi au fost condamnaţi pentru terorism şi uciderea unui poliţist în 2017, a declarat procurorul public din Bahrein Ahmed al-Hamdi, potrivit agenţiei oficiale de presă BNA.

Al treilea era muncitor la o moschee locală condamnat pentru uciderea liderului moscheii şi mutilarea corpului său, a adăugat procurorul într-un comunicat.


Cei trei nu au fost numiţi în comunicat. Activiştii au identificat doi dintre ei ca fiind Ali al-Arab de 25 de ani şi Ahmed al-Malali de 24 de ani, ambii din Bahrein. Se presupune că al treilea bărbat era din Bangladesh.

Citește și : Cuba va continua să susțină Venezuela, în ciuda sancțiunilor Statelor Unite (Miguel Diaz-Canel)

Vineri, ONU şi mai multe grupuri pentru drepturile omului au chemat autorităţile din Bahrein să oprească execuţiile, în timp ce circulau informaţii că erau iminente.

În ianuarie 2017, Bahreinul a executat trei dintre cetăţenii săi, punând capăt unui moratoriu neanunţat asupra execuţiilor.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.