Șeful Organizaţiei iraniene pentru Energie Atomică, Ali Akbar Salehi, a informat duminică parlamentarii că Iranul intenționează să își reia activitățile la reactorul nuclear Arak, a informat agenția ISNA, citată de Reuters, potrivit mediafax.
ISNA a citat un membru al Parlamentului care a participat la întrevedere.
În luna mai, Iranul a anunțat noi măsuri prin care urma să încalce acordul nuclear semnat în 2015 ca urmare a deciziei președintelui american Donald Trump privind retragerea din înțelegere și reimpunerea sancțiunilor asupra Teheranului.
Citește și : Jurnalişti ce realizau anchete privind Rusia, vizaţi de atacuri cibernetice
La 10 iulie, Agenția Internațională pentru Energie Atomică a transmis statelor membre ale organizației că Iranul produce uraniu îmbogățit cu un nivel de puritate de 4,5%, încălcând astfel Acordul atomic cu marile puteri, care prevedea un nivel maxim de 3,67%.











