StiripesurseȘtirile zileiAIHCR cere statului Singapore oprirea execuţiilor

AIHCR cere statului Singapore oprirea execuţiilor

Publicat:

Asociaţia Interguvernamentală pentru Drepturile Omului a ASEAN (AIHCR) a cerut Singapore să oprească execuţiile iminente a cel puţin 10 deţinuţi, potrivit unui comunicat publicat luni şi citat de DPA, potrivit agerpres.

Pedeapsa cu moartea “încalcă drepturile omului, în special dreptul la viaţă şi libertate faţă de tortură sau execuţii inumane şi degradante”, a declarat Eric Paulsen, reprezentantul Malaeziei în blocul regional asiatic.

Citeşte şi: Atac armat în California (VIDEO): Cel puţin trei oameni au fost ucişi!

Ambele aceste drepturi sunt înscrise în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Declaraţia ASEAN privind Drepturile Omului, a notat el.

“În timp ce efectele distructive ale drogurilor dure asupra societăţii sunt clare, (…) reţelele de droguri rămân neatinse de lege”, potrivit comunicatului.


Paulsen a criticat de asemenea aşa-numitul “Certificat de asistenţă substanţială” din Singapore – o regulă ce acordă instanţelor posibilitatea de a nu renunţa la pedeapsa cu moartea, cu condiţia ca procurorul general să decidă că deţinutul “a fost asistat în mod substanţial” în investigaţii.

Citeşte şi: Un alt oficial pleacă din administraţia lui Trump: Şeful serviciilor de informaţii renunţă la funcţie!

Procedura “acordă puterea arbitrară de a decide (…) dacă persoana urmărită penal poate fi de asemenea executată”, a spus Paulsen.

“O astfel de putere de veto ofensează principiile de bază ale corectitudinii şi justiţiei”, a adăugat el.

Un raport Amnesty International din 2019 arată că 13 execuţii au avut loc în Singapore în 2018, dintre care 11 având legătură cu infracţiuni legate de droguri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ministerul Justiției avertizează asupra unei noi tentative de fraudă

Ministerul Justiției avertizează cetățenii cu privire la o nouă tentativă de fraudă, în care denumirea instituției și identitatea conducerii sunt folosite în mod abuziv...

Tofan ‘taie-n carne vie’: Ministerele trebuie să propună rapid reduceri de cheltuieli

Premierul Vasile Tofan a cerut ministerelor și agențiilor din subordine să prezinte, până la 22 septembrie, propuneri pentru optimizarea aparatului de stat. Solicitarea a...

Cum se reflectă în presa internaţională noul Guvern de la Chişinău

Învestirea Guvernului condus de Vasile Tofan a fost reflectată pe larg de mai multe publicații și agenții internaționale, care pun accent pe continuitatea parcursului...

Ignatiev refuză să vină la Chișinău şi invocă motive de securitate

Reprezentantul politic al Tiraspolului, Vitalii Ignatiev, a refuzat să vină la Chișinău pentru discuții cu vicepremierul pentru Reintegrare, Valeriu Chiveri. Așa-numitul ministru de externe...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.