StiripesurseȘtirile zileiIndonezia a trimis containere de deşeuri înapoi în Franţa şi Hong...

Indonezia a trimis containere de deşeuri înapoi în Franţa şi Hong Kong

Publicat:

Indonezia a trimis înapoi în Franţa şi Hong Kong şapte containere de deşeuri importate ilegal, a anunţat marţi un oficial local, în contextul în care ţările din sud-estul Asiei îşi amplifică acest tip de operaţiuni pentru a nu mai fi depozitele de deşeuri ale statelor bogate, relatează France Presse, potrivit agerpres.

Aceste containere conţin deşeuri menajere, deşeuri de plastic şi materiale periculoase încălcând regulile de import, potrivit serviciilor vamale din Insula Batam, situată vizavi de Singapore.

Citește și : Rusia şi Iranul ar putea să desfăşoare exerciţii comune în strâmtoarea Ormuz

“Containerele au plecat luni şi mai mulţi responsabili au fost acolo pentru a fi siguri că au plecat”, a declarat marţi Susila Brata, un responsabil al vămilor locale.

Mai înainte, un alt responsabil a precizat că cinci dintre containere aveau ca destinaţie Hong Kong-ul, iar celelalte două Franţa.


Autorităţile aşteaptă de asemenea autorizaţiile pentru expedierea altor 42 de containere de deşeuri în Statele Unite, Australia şi Germania.

În 2018, decizia Chinei de a opri importul de deşeuri de plastic din întreaga lume a provocat haos pe piaţa mondială a reciclării şi a obligat ţările dezvoltate să găsească noi destinaţii pentru deşeurile lor.

De atunci, cantităţi uriaşe de deşeuri au fost redirecţionate către Asia de Sud-Est, unde capacităţile de reciclare sunt limitate.

La începutul lunii iulie, Jakarta a returnat opt containere în Australia. Iar în iunie, Indonezia a trimis înapoi în Statele Unite cinci containere.

Citește și : Un avion militar s-a prăbuşit în Pakistan: 17 oameni au murit! – VIDEO

Imagini ale râurilor din sud-estul Asiei pline de tone de deşeuri şi fotografii cu animale marine găsite moarte având stomacul plin de plastic au provocat consternare.

În fiecare an sunt produse aproximativ 300 de milioane de tone de plastic. O mare parte dintre acestea ajung în depozite de deşeuri sau în mare, potrivit Fondului Mondial pentru Natură (WWF).

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Mihaela Martînov, noul agent guvernamental al Moldovei la Curtea Europeană a Drepturilor Omului

Republica Moldova va avea un nou agent guvernamental la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. Este vorba despre Mihaela Martînov, a cărei numire a fost...

Ion Ceban solicită intervenția Maiei Sandu în situația aprovizionării cu apă a țării

Primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban, anunță că va transmite o scrisoare președintei Maia Sandu, prin care solicită implicarea directă și personală în...

Salariul minim va fi majorat gradual până la 10 000 de lei

Salariul minim va fi majorat gradual astfel încât, până în anul 2030, acesta să ajungă la 10 000 de lei. Autoritățile vor demara, în...

Statele din Golf își pierd răbdarea cu Trump și îi cer să trimită trupe terestre în Iran

Aliații arabi ai Statelor Unite din Golf sunt tot mai nemulțumiți pe măsură ce conflictul cu Iranul se intensifică, afectând securitatea și economiile regiunii. În...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.