StiripesurseȘtirile zileiSUA prelungesc scutirea de sancţiuni pentru programul civil nuclear iranian

SUA prelungesc scutirea de sancţiuni pentru programul civil nuclear iranian

Publicat:

Administraţia Trump va extinde cu 90 de zile scutirile de sancţiuni pentru programul nuclear civil iranian, a confirmat miercuri consilierul Casei Albe pentru securitate naţională, John Bolton, relatează dpa, potrivit agerpres.

Într-o intervenţie la Fox Business, Bolton a confirmat o informaţie din Washington Post, potrivit căreia SUA va extinde scutirile pentru cinci programe.

Citeşte şi: Trump îi întinde o mână de ajutor lui Putin

“Urmărim acele activităţi nucleare foarte foarte îndeaproape, rămân sub monitorizare zilnică”, a declarat Bolton la Fox Business. “Nu vom permite nimic care contribuie în orice fel la posibilitatea dezvoltării capabilităţilor nucleare ale Iranului”, a precizat el.

Decizia va fi probabil salutată de Rusia, China şi naţiunile europene, care au deranjate de retragerea unilaterală a Washingtonului din acordul nuclear din 2015 şi care au reprezentanţi la faţa locului pentru a se asigura asupra scopurilor civile ale programelor.


“Este o prelungire de 90 de zile şi avem intenţia, după cum am spus, să menţinem o observare constantă”, a adăugat Bolton.

Potrivit relatării din Washington Post de marţi, preşedintele american Donald Trump a fost de acord cu secretarul trezoreriei Steven Mnuchin, care a argumentat că o renunţare la scutiri ar fi forţat SUA să sancţioneze firmele ruse, chineze şi europene care se află în Iran pentru a se asigura că centralele atomice şi alte facilităţi au scopuri civile.

Citeşte şi: După 14 ani de polemici, Olanda INTERZICE vălul islamic

Ziarul a citat şase oficiali ale căror nume nu au fost divulgate care spun că Bolton şi secretarul de stat Mike Pompeo s-au opus unei extinderi a scutirilor.

Tot miercuri, SUA a impus sancţiuni împotriva ministrului de externe iranian Mohammad Javad Zarif, un punct cheie de contact pentru SUA şi celelalte mari puteri în negocierile nucleare, în contextul escaladării tensiunilor între cele două ţări.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.