StiripesurseȘtirile zileiTablourile pictate de George W. Bush sunt expuse la Washington

Tablourile pictate de George W. Bush sunt expuse la Washington

Publicat:

Mai multe portrete realizate de fostul preşedinte american George W. Bush vor fi expuse la Kennedy Center din Washington, au anunţat miercuri reprezentanţii acestei prestigioase săli de spectacole din capitala americană, citaţi de AFP, potrivit agerpres.

Într-o extensie a Kennedy Center, din 7 octombrie până pe 15 noiembrie, va fi expusă colecţia “Portraits of Courage”, alcătuită din “66 de portrete realizate de fostul preşedinte George W. Bush, în semn de omagiu adus celor care au lucrat în armată după 11 septembrie 2001”, au explicat reprezentanţii Kennedy Center într-un comunicat.

Citeşte şi: Trump îi întinde o mână de ajutor lui Putin

Cel de-al 43-lea preşedinte al Statelor Unite a realizat portretele mai multor militari răniţi sau traumatizaţi care au luptat în armata americană în Irak şi Afganistan. Fostul preşedinte s-a întâlnit şi a discutat cu toţi acei militari.

Picturile au fost mai întâi expuse la George W. Bush Presidential Center din statul Texas, înainte de a fi prezentate într-un volum tipărit şi lansat în februarie 2017, care a ajuns în fruntea topului vânzărilor de carte din Statele Unite.


Citeşte şi: După 14 ani de polemici, Olanda INTERZICE vălul islamic

În primul său mandat prezidenţial, George W. Bush a lansat două campanii militare majore – în Afganistan, în octombrie 2001, apoi în Irak, în martie 2003.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Psiholog: Dacă partenerul îți spune des aceste patru fraze, relația ar putea fi în pericol

Anumite expresii repetate frecvent într-o relație pot semnala o distanțare emoțională între parteneri, avertizează psihologul Ana María Sepé. Potrivit specialistei, există patru fraze care,...

17 iunie: Ziua mondială pentru combaterea deşertificării şi a secetei (ONU)

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a hotărât, în 1994, marcarea la 17 iunie a Zilei mondiale pentru combaterea deşertificării şi a secetei. Potrivit...

Evenimentele Zilei de 17 iunie în Istorie

17 iunie este a 168-a zi a calendarului gregorian și a 169-a zi în anii bisecți. Gandul zilei: “Când te căsătoreşti ai nevoie de un...

Horoscop 17 iunie 2026

Apar oportunităţi de financiare pentru o zodie norocoasă. Vor străluci în fiecare context social. Horoscop 17 iunie 2026 Berbec Sunteți tentați să luați decizii pripite....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.