StiripesurseȘtirile zileiApar noi detalii şocante despre atacatorul din El Paso: Mama lui...

Apar noi detalii şocante despre atacatorul din El Paso: Mama lui alertase deja poliţia!

Publicat:

Mama tânărului care a ucis 22 de oameni în atacul de sâmbătă din El Paso, Texas, a sunat la poliţie cu câteva săptămâni înainte de atac pentru a-şi exprima îngrijorarea faţă de faptul că fiul său a achiziţionat o armă de asalt pentru care nu are destulă experienţă, a relatat CNN, preluat de Reuters, potrivit agerpres.

Mama tânărului de 21 de ani a contactat poliţia din Allen deoarece era preocupată că acesta nu are suficientă maturitate sau experienţă pentru a mânui arma pe care o cumpărase, o puşcă tip AK, au indicat avocaţii familiei suspectului.

Citeşte şi: Trump a fost primit cu ostilitate în El Paso şi Dayton

Apelul a fost unul “informativ” şi nu motivat de preocuparea că tânărul ar reprezenta un pericol pentru cineva, au precizat avocaţii Chris Ayres şi Jack Ayres.

“Nu era vorba de un puşti cu comportament instabil şi exploziv, nu a fost un semnal de alarmă”, au subliniat aceştia.


Nu se ştie dacă arma la care s-a referit atunci mama suspectului este aceeaşi cu cea folosită în atacul din El Paso, menţionează CNN.

Ofiţerul de siguranţă publică din Allen cu care a discutat femeia i-a spus că, pe baza a ceea ce i-a relatat despre fiul său, acesta avea dreptul legal să cumpere arma în cauză. Femeia nu le-a spus poliţiştilor cum îl cheamă pe fiul său şi nici aceştia nu au solicitat informaţii suplimentare în cursul convorbirii, au adăugat avocaţii.

Citeşte şi: Malta refuză pentru prima oară alimentarea unei nave umanitare

Poliţia a stabilit deocamdată că suspectul, Patrick Crusius, a mers cu maşina peste 1000 de kilometri din Allen, o suburbie a Dallasului, până în El Paso, înainte de a deschide focul la un supermarket Walmart din oraş. Majoritatea celor 22 de morţi sunt hispanici, inclusiv opt cetăţeni mexicani, iar autorităţile afirmă că anchetează atacul drept o crimă motivată de ură şi act de terorism intern, având în vedere şi faptul că tânărul, care între timp a fost pus sub acuzare pentru omucidere, a postat cu puţin timp înainte de atac un manifest cu caracter rasist şi antiimigranţi.

Un apropiat al familiei a declarat pentru CNN că tânărul era nehotărât pe ce drum să o ia în viaţă şi se gândea să se transfere de la un colegiu local la o universitate din apropiere, să se înroleze în armată sau să se angajeze cu normă întreagă. “Încerca să se decidă ce să facă mai departe. Unde anume s-a produs deraierea? Nu ştim”, a spus sursa. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

APG critică decizia CC: vom apăra drepturile Găgăuziei

Adunarea Populară a Găgăuziei (APG) a adoptat, în cadrul ședinței extraordinare de astăzi, o declarație prin care își exprimă dezacordul față de decizia Curții...

Zeci de sectoare de drum din țară – în reparații

Pe parcursul săptămânii curente, echipele unităților teritoriale S.A. „Drumuri” au desfășurat lucrări de întreținere pe 39 de sectoare ale drumurilor publice naționale, amplasate în...

Socialiștii au sesizat Procuratura Generală

Deputații PSRM Vladimir Odnostalco și Ala Ursu-Antoci au depus o sesizare la Procuratura Generală prin care solicită efectuarea unor verificări complexe privind legalitatea administrării...

Costiuc critică înaintarea lui Tofan la șefia Guvernului: Recean este marele câștigător

Președintele Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, critică candidatura PAS la șefia Guvernului. Într-o postare în mediul online, Costiuc invocă că omul de afaceri Vasile...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.