StiripesurseȘtirile zileiParadise Papers : Demisia premierului turc,Binali Yildirim, cerută de opoziție

Paradise Papers : Demisia premierului turc,Binali Yildirim, cerută de opoziție

Publicat:

Principalul partid de opoziţie din Turcia a cerut miercuri demisia premierului Binali Yildirim, în contextul informaţiilor privind companiile offshore deţinute de fiii acestuia, relatează agerpres .

Potrivit recentelor dezvăluiri făcute în aşa-zisele “Paradise Papers” de Consorţiul internaţional al jurnaliştilor de investigaţie, cei doi fii ai lui Yildirim sunt proprietarii a două companii înregistrate în Malta.

Citiți și : Uniunea Europeană ar trebui să se extindă prentru a supraviețui faţă de alte superputeri globale (preşedintele polonez Andrzej Duda)

Un purtător de cuvânt al Partidului Republican al Poporului (CHP), Bulent Tezcan, a subliniat că astfel de societăţi offshore privează Turcia de atât de necesarele încasări din impozite. “Nu este un delict din punct de vedere legal, asta e altă problemă, dar este greşit din punct de vedere moral. Are ţara nevoie de bani? Da, are. Primul şi singurul lucru pe care trebuie să-l facă premierul acum, că au ieşit la iveală aceste lucruri, este să demisioneze”, a spus reprezentantul CHP.

CHP şi formaţiunea pro-kurdă HDP au depus împreună o moţiune în parlament în favoarea lansării unei anchete cu privire la cei menţionaţi în Paradise Papers, deşi gestul lor nu prea are şanse de succes în legislativul dominat de formaţiunea lui Yildirim, AKP (Partidul Justiţiei şi Dezvoltării).


Premierul a insistat că fiii săi, care lucrează în industria de shipping, nu se fac vinovaţi de nicio încălcare a legii. “Shippingul este o afacere globală. Fac afaceri pe tot globul şi au contacte şi companii în toată lumea”, a explicat presei şeful guvernului, înainte de a pleca, marţi, într-o vizită oficială în SUA. El i-a invitat chiar pe critici să lanseze o anchetă financiară sau juridică, subliniind că este “inacceptabil” ca oameni nevinovaţi să fie acuzaţi de abuzuri. Mai mult, premierul le-a prezentat reporterilor un certificat emis pentru societatea deţinută de familia sa drept exemplu de firmă care îşi plăteşte cea mai mare parte a taxelor la Istanbul.

Paradise Papers, obţinute de ziarul german Sueddeutsche Zeitung de la o societate de avocatură şi puse la dispoziţia Consorţiului internaţional al jurnaliştilor de investigaţie şi unor publicaţii, detaliază investiţiile făcute de persoane şi companii din toate colţurile lumii, inclusiv o întreagă serie de personalităţi din lumea politică. Reuters menţionează că nu a verificat în mod independent aceste informaţii.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.