StiripesurseȘtirile zileiBotez colectiv a mii de sectanţi al căror lider este ÎNCHIS...

Botez colectiv a mii de sectanţi al căror lider este ÎNCHIS pentru pedofilie

Publicat:

Mii de persoane participă în Mexic, până miercuri, la ceremonia anuală de botez a unei biserici al cărei lider, Naason Joaquin Garcia, este încarcerat în SUA, relatează AFP, potrivit agerpres.

Naason Joaquin Garcia, liderul bisericii Lumina Lumii, a fost arestat pe 3 iunie pe aeroportul din Los Angeles. Cel pe care credincioşii săi îl consideră ultimul apostol al lui Hristos este acuzat de 26 de delicte, în special abuzuri sexuale asupra unor minore şi pornografie infantilă.

Citeşte şi: S-au găsit primii vinovaţi de moartea lui Jeffrey Epstein: Directorul închisorii a fost TRANSFERAT şi doi gardieni au fost SUSPENDAŢI!

Potrivit anchetei biroului procurorului din California, Garcia, în vârstă de 50 de ani, le obliga pe fetele minore să întreţină acte sexuale şi le ameninţa spunându-le că împotrivindu-se dorinţelor “apostolului” se opuneau lui Dumnezeu.

Din celula sa, el le-a trimis o scrisoare credincioşilor, care a fost citită la începutul evenimentului de la Guadalajara. “Planul lui Dumnezeu este perfect, chiar dacă uneori nu este plăcut”, afirmă el în text, adăugând că are misiunea de a “predica cuvântul” în rândul deţinuţilor ruşi şi a atrage noi credincioşi în Rusia, Ucraina şi Croaţia.


“Sunt sigur în proporţie de 100% că este nevinovat, onorabil, că Dumnezeu a făcut din inima o operă preţioasă”, a declarat pentru AFP Andres Riquelme, un panamez de 48 de ani care a venit în Mexic pentru a participa la evenimentul ritual.

Ceremonia de botez a început luni la Guadalajara, când 2.300 de persoane au aderat la cultul penticostal creat în 1926 de tatăl liderului actual. Alte mii de botezuri au urmat, iar această adunare numită “sfânta chemare” ar urma să culmineze miercuri cu “Cina cea de taină”.

Ceremoniile stradale sunt marcate de numeroase scene de fervoare religioasă, cu persoane rugându-se, strigând şi plângând, cu chipurile transfigurate de devoţiune, notează AFP. În principala biserică a cultului, două piscine metalice primesc cohortele de persoane care vin să se boteze şi se aruncă îmbrăcate în bazine.

Citeşte şi: Sute de români au rămas BLOCAŢI pe o insulă grecească

De luni, circa 160 de persoane pregătesc 28.000 de litri de vin şi pâine nedospită pentru “Cina cea de taină”.

Sute de mii de persoane participă la eveniment, veniţi din tot Mexicul şi din străinătate, din 58 de ţări potrivit organizatorilor.

Acest cult revendică două milioane de adepţi în Mexic şi alte trei milioane în străinătate.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.