StiripesurseȘtirile zileiIsraelul a anunțat că interzice accesul în țară a două membre...

Israelul a anunțat că interzice accesul în țară a două membre propalestiniene ale Congresului SUA

Publicat:

Tzipi Hotovely, adjunctul ministrului israelian de Externe, a informat joi că Israelul a decis să nu permită accesul lui Ilhan Omar și Rashidei Tlaib, membre ale Congresului american, în această țară, ca urmare a declarațiilor acestora referitoare la Statul Israel, potrivit The Times of Israel, potrivit mediafax.

„Israelul a decis: nu le vom permite celor două membre ale Congresului să intre în țară”, a declarat Hotovely. „Nu vom permite ca cei care neagă dreptul nostru de a exista în această lume să intre în Israel. În principiu, această decizie este una justificată”.

Citește și : Favor pentru Macron! Putin scoate din temniță un bancher francez

Ilhan Omar și Rashida Tlaib, membre ale Partidului Democrat, aveau programată o vizită în Israel și Cisiordania la finalul acestei săptămâni.

The Times of Israel notează că această decizie a fost luată, cel mai probabil, ca urmare a presiunilor președintelui Statelor Unite, Donald Trump, care solicitase ca celor două să nu li se permită accesul în Israel. „Ar fi un semn de mare slăbiciune dacă Israelul le-ar permite lui Omar și Tlaib să facă această vizită. Ele urăsc Israelul și poporul israelian și nimeni nu poate face sau spune ceva care să le schimbe părerea”, a spus Trump pe Twitter.


Ilhan Omar, care reprezintă zona Minneapolis, a declarat că sprijinul congressmenilor americani față de Israel este motivat financiar, declarație pe care criticii au caracterizat-o ca fiind antisemită. Ea a declarat ulterior că regretă aceste comentarii. Rashida Tlaib, cetățean american de origine palestiniană, a declarat că politicile Israelului sunt rasiste și inumane. Ambele membre ale Congresului sunt de religie musulmană și susțin mișcarea de boicotare a Israelului.

Cele două, împreună cu democratele Alexandria Ocasio-Cortez și Ayanna Pressley, au intrat recent într-un conflict cu Donald Trump, acesta din urmă declarând că cele patru ar trebui să părăsească Statele Unite.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

MApN de la București dezminte un fake news cu ruși care ar fi făcut inspecții în unitățile militare din România

Ministerul Apărării Naționale (MApN) afirmă că informațiile potrivit cărora reprezentanți ai Federației Ruse ar fi inspectat unități militare din România în anul 2023 sunt...

Școlile din Republica Moldova vor trece din subordinea consiliilor raionale în cea a Ministerului Educației

Guvernul modifică modul de administrare a institutiilor de invatamint. Executivul a aprobat reforma "Restart în educație", care prevede înființarea a 35 de Agenții Teritoriale...

Tatiana Nistorică, cercetată pentru corupție, demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii

Tatiana Nistorică a fost demisă din funcția de secretară de stat la Ministerul Agriculturii. Decizia a fost luată astăzi, la prima ședință a noului...

Proiectul de revitalizare urbană din Criuleni, completat prin noi lucrări de infrastructură

Locuitorii orașului Criuleni beneficiază de  acces mai sigur și mai comod către parcul de pe malul Nistrului, după finalizarea lucrărilor de construcție a unei...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.