StiripesurseȘtirile zileiRashida Tlaib refuză să se ducă în Cisiordania în condiţii 'opresive'...

Rashida Tlaib refuză să se ducă în Cisiordania în condiţii ‘opresive’ impuse de către Israel

Publicat:

Aleasa democrată americană de origine palestiniană Rashida Tlaib a anunţat vineri că renunţă să se ducă în vizită la bunica sa, în Cisiordania ocupată, din cauza ”condiţiilor opresive” impuse, în opinia sa, de către Israel, ale cărui ”poliţici rasiste” le denunţă într-un tweet, relatează AFP, potrivit news.ro .

”Am hotărât că a-mi vizita bunica în aceste condiţii opresive este contrar a tot ceea ce cred: lupta împotriva rasismului, opresiunii şi nedreptăţii”, a scris pe reţeaua de socializare Tlaib.

Citește și : Directorul general al companiei Cathay Pacific demisionează după ce şi-a manifestat sprijinul faţă de manifestaţiile din Hong Kong

”Eu nu pot permite statului Israel (…) să se folosească de dragostea mea faţă de bunica mea pentru a mă suspune politicilor lor opresive şi rasiste”, scrie ea.


Vineri, autorităţile israeliene anunţau că au autorizat intrarea pe teritoriul israelian a alesei democrate americane – din ”motive umanitare”.

Israelul a anunţat joi că a interzis vizita lui Rashida Tlaib şi altei alese democrate americane, Ilhan Omar.

Însă ministrul israelian de Interne Arie Dery a decis vineri să autorizeze intrarea lui Rashida Tlaib ”într-o vizită umanitară la bunica sa”.

Citește și : Propunere inedită în Germania – Se vrea eliminarea clasei I la călătoriile cu trenul

Rashida Tlaib a ”promis să nu promoveze cauza boicotării Israelului în timpul sejurului”, a anunţat ministerul într-un comunicat.

Rashida Tlaib este prima aleasă în Congresul american de origine palestiniană. Teritoriul israelian este poarta de intrare în teritoriile palestiniene.

Mişcarea Boicot, Dezinvestire, Sancţiuni (BDS) îndeamnă la boicotarea economică, culturală şi ştiinţifică a Israelului, în semn de protest faţă de ocuparea teritoriilor palestiniene.

În 2017, Israelul a adoptat o lege care permite interzicerea intrării pe teritoriul său a susţinătorilor BDS, pe care o denunţă drept antisemiţi, acuzaţii pe care aceştia le resping.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.