StiripesurseȘtirile zileiExplozie la o nuntă din vestul Kabulului; cel puţin 20 de...

Explozie la o nuntă din vestul Kabulului; cel puţin 20 de răniţi

Publicat:

O bombă a explodat sâmbătă seară la o nuntă din capitala afgană Kabul provocând rănirea a cel puţin 20 de persoane, au declarat oficiali şi serviciile de urgenţă, relatează Reuters şi AFP, scrie agerpres.

Explozia, care nu a fost revendicată până acum, s-a produs într-o zonă destinată bărbaţilor dintr-un restaurant pentru nunţi din vestul Kabulului, la ora locală 22.40 (18.10 GMT).

Citește și : Salvini va autoriza debarcarea minorilor de pe nava Open Arms din largul insulei Lampedusa

Un spital de urgenţă din Kabul a anunţat că 20 de persoane rănite au fost aduse de ambulanţe.

“Din nefericire, explozia a provocat victime civile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Nasrat Rahimi. El a estimat numărul răniţilor la câteva zeci şi a precizat că în prezent sunt adunate informaţii.


Martorii susţin că nunta era una organizată în cadrul minorităţii şiite a hazarilor. Musulmanii suniţi militanţi, inclusiv talibanii şi Stat Islamic, i-au atacat în repetate rânduri pe hazarii şiiţi din Afganistan şi Pakistanul vecin în decursul anilor.

În urmă cu trei săptămâni, un atacator sinucigaş taliban a ucis 14 persoane şi a rănit 145, tot în vestul Kabulului, un atac despre guvernul a estimat că ridică întrebări privind angajamentul militanţilor pentru pace, în pofida faptului că în prezent se aşteaptă încheierea unui acord cu SUA.

Citește și : Acord istoric de tranziţie spre o guvernare civilă în Sudan

SUA şi insurgenţii talibani au afirmat că s-au făcut progrese în convorbirile axate pe retragerea trupelor americane din Afganistan în schimbul unor garanţii de securitate din partea talibanilor.

În jur de 20.000 de soldaţi străini, majoritatea americani, se află în Afganistan în cadrul unei misiuni NATO conduse de SUA pentru a instrui, asista şi consilia forţele afgane. În acelaşi timp, unele trupe americane efectuează operaţiuni de combatere a terorismului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Ai mâncat salată verde recent? Simptomele care pot indica o infecție periculoasă

Un focar de ciclosporioză, legat de salata iceberg tăiată, afectează mai multe state din SUA. Mulți oameni se întreabă dacă ar trebui să fie...

Un oraș din Noua Zeelandă se pregătește pentru prima eclipsă totală de Soare din ultimii 860 de ani

Deși mai sunt aproape doi ani până la producerea fenomenului, hotelurile dintr-un oraș din sudul Noii Zeelande, încep deja să se umple de rezervări. Autoritățile...

Scene rare și șocante. Un leopard a intrat într-un magazin și a atacat violent personalul

Un leopard a intrat într-un magazin de băuturi alcoolice și a atacat violent mai mulți angajați. Animalul a fost capturat după intervenția unei echipe...

Cum să îți revitalizezi florile ofilite în doar 30 de minute cu ajutorul unui truc simplu

Un truc simplu ce durează doar jumătate de oră îți poate reîmprospăta și revitaliza florile ofilite. În timpul verii, florile se ofilesc mult mai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.