StiripesurseȘtirile zileiJoko Widodo anunţă restabilirea ordinii în Papua de Vest

Joko Widodo anunţă restabilirea ordinii în Papua de Vest

Publicat:

Preşedintele Indoneziei, Joko Widodo, a declarat vineri că în provincia Papua de Vest a fost restabilită ordinea, după câteva zile de proteste, uneori violente, transmite DPA, potrivit agerpres.

Tulburările au fost provocate de reacţia dură faţă de manifestanţii papuaşi şi de epitetele etnice care le-au fost adresate. Studenţii papuaşi din Java de Est ceruseră vinerea trecută autodeterminare pentru provincia lor natală, dar protestele lor au fost reprimate dur.

Vezi şi: Ca la el acasă: Boris Johnson s-a așezat cu piciorul pe masă la Palatul Elysee

Excesele poliţiei au fost condamnate de unele organizaţii de apărare a drepturilor omului; potrivit activiştilor, forţele de ordine şi grupuri de justiţiari au strigat insulte rasiste – “maimuţe”, “câini” şi “porci” – la adresa papuaşilor.

Luni, protestatarii au incendiat sediul parlamentului local, o închisoare şi alte clădiri ale unor instituţii de stat. Protestele, la care au participat mii de oameni, nu s-au soldat cu morţi. Guvernul a suplimentat săptămâna aceasta forţele de intervenţie din Papua de Vest cu 1500 de poliţişti şi militari.


Miercuri, Ministerul Informaţiilor a blocat accesul la internet în provinciile Papua de Vest şi Papua, în cadrul eforturilor de restabilire a ordinii.

Citește și : Premierul Mitsotakis invită investitorii francezi în Grecia şi anunţă modificarea politicii de azil

Joi, în regiune s-au deplasat ministrul securităţii, Wiranto, şeful poliţiei, Tito Karnavian, şi comandantul armatei, Hadi Tjahjanto, care au încercat să îi asigure pe localnici că sunt trataţi corect.

“Mulţumesc lui Dumnezeu, situaţia din Papua a revenit la normal şi se reduc măsurile de securitate”, a scris Joko pe Twitter. “I-am ordonat şefului poliţiei naţionale să ia măsuri ferme împotriva discriminării rasiale şi etnice”, a adăugat preşedintele, anunţând totodată că se va întâlni săptămâna viitoare cu liderii comunităţii papuaşe.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Usatîi s-a inspirat din Cupa Mondială şi o compară pe Maia Sandu cu Lionel Messi: ‘PAS este Argentina obosită!’

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, a recurs la o comparație inspirată din fotbal înaintea ședinței Parlamentului în care Guvernul condus de premierul desemnat Vasile...

Tofan promite că va vorbi săptămânal cu antreprenorii

Premierul desemnat Vasile Tofan afirmă că una dintre prioritățile sale va fi restabilirea încrederii antreprenorilor și atragerea de noi investiții în Republica Moldova. Acesta...

Contribuabilii au termen până pe 27 iulie pentru declararea și achitarea taxelor locale

Termenul-limită pentru prezentarea Dării de seamă privind taxele locale (Forma TL13) aferente semestrului I al anului 2026, precum și pentru achitarea taxelor locale calculate,...

Președintele din Nicaragua vrea să interzică alegerile

Președintele statului Nicaragua, Daniel Ortega, a anunțat că țara nu va mai organiza alegeri. El susține că procesul electoral e folosit de opoziție pentru...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.