StiripesurseȘtirile zileiUn CEO american demisionează din cauza relaţiei pe care a avut-o...

Un CEO american demisionează din cauza relaţiei pe care a avut-o cu spioana Rusiei

Publicat:

CEO-ul site-ului de vânzări online Overstock.com, Patrick Byrne, a demisionat din cauza scandalului provocat de relaţia sa cu spioana rusă Maria Butina, care a sedus ”lume bună” din lobbyul armelor de foc pentru a se infiltra în politica americană, relatează AFP, potrivit news.ro.

Amanta sa, Maria Butina, care a ţinut prima pagină, a fost condamnată, la sfârşitul lui aprilie, la 18 luni de închisoare, de un tribunal de la Washington, cu privire la faptul că s-a infiltrat în aparatul politic american prin intermediul legăturilor sale cu puternicul lobby al armelor de foc NRA. Inculpată de ”complot” în vederea ”promovării intereselor Rusiei”, Butina a fost arestată în iulie 2018.

Citeşte şi: Israelul a bombardat un depozit de arme din Irak

Nimic nu a ajuns în presă înainte de două articole ale unui jurnalist de la Fox News şi a unui comunicat, publicat de Overstock la 12 august, cu un titlu şi un conţinut neobiţnuite – ”Comentariile CEO-ului despre statul din umbră”.

În acest comunicat, Patrick Byrne anunţa că a colaborat în mod activ cu forţele de ordine, imediat ce şi-a dat seama că greşeşte.


În mod curios, el numeşte forţele de ordine ”Men in Black” sau ”M.I.B.”, ca agenţii speciali însărcinaţi să supravegheze extratereştri care populează Terra în filmele de succes cu Will Smith.

Expresia ”stat din umbră” (”Deep State” în engleză) denotă apetitul său faţă de o teorie a complotului potrivit căreia o coaliţie clandestină de biroctraţi controlează Statele Unite.

El afirmă, de asemenea, că interacţiunea sa cu autorităţile avea mai puţin a face ”cu justiţia decât cu spionajul politic împotriva lui Hillary Clinton şi Donald Trump”.

Citeşte şi: Joko Widodo anunţă restabilirea ordinii în Papua de Vest

Într-un interviu acordat ziarului The New York Times, Patrick Byrne a mărturisit că s-a întâlnit cu tânăra spioană la o convenţie libertariană, la Las Vegas, şi că insistenţa acesteia de a se întâlni cu membri ai campaniei prezidenţiale a lui Hillary Clinton şi Donald Trump i-au trezit suspiciunea.

”În iulie 2018, am înţeles”, mărturiseşte CEO-ul în comunicatul de la 12 august. El spune că a informat imediat un militar de rang îalt şi un ales, iar apoi Departamentul Justiţiei, în aprilie.

Acţiunile Overstock.com au crescut joi cu 8,31% după anunţarea demisiei sale miercuri.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNPF a găsit nereguli majore la bănci și prestatori de plăți

Mai multe instituții financiare aplicau comisioane pentru investigarea reclamațiilor, inclusiv în cazuri de tranzacții neautorizate, transmite IPN. În urma unor controale, CNPF a constatat aplicarea...

Acţuni concertate: Banii obținuți din escrocherii sunt duși în Transnistria și transformați în cripto

Șeful Inspectoratului General al Poliției, Viorel Cernăuțeanu, a descris funcționarea rețelelor de escroci telefonici, de la recrutarea tinerilor curieri prin rețele sociale, în special...

Tighina 1992, imagini de arhivă din timpul războiului de pe Nistru

La 34 de ani de la confruntările de la Tighina (Bender), unul dintre cele mai dramatice episoade ale războiului de pe Nistru, Agenția Națională...

Traficul de la vama Leușeni a revenit la normal

Traficul intens înregistrat sâmbătă, 20 iunie, la postul vamal de frontieră Leușeni, pe sensul de ieșire din Republica Moldova, a fost fluidizat în cursul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.