StiripesurseȘtirile zileiIndonezia își mută capitala pe insula Borneo

Indonezia își mută capitala pe insula Borneo

Publicat:

Preşedintele indonezian Joko Widodo a dezvăluit luni amplasamentul viitoarei capitale, ce va fi ridicată în partea indoneziană a insulei Borneo, în provincia Kalimantanul de Est, pentru a lua locul Jakartei, o metropolă supraaglomerată, poluată şi care se scufundă încet, situată pe coasta de nord a insulei Java, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Preşedintele Widodo a subliniat că este urgentă începerea planurilor de relocare, deşi mutarea instituţiilor guvernamentale nu va avea loc înainte de 2024.

Citește și : Zeci de arestări la Hong Kong în cursul protestelor din weekend

Noua capitală, al cărei nume nu a fost încă ales, va fi amplasată nu departe de actualul Samarinda City şi de oraşul-port Balikpapan, important pentru transportul de cărbune şi ţiţei.

‘Este un loc strategic în centrul Indoneziei, aproape de o zonă urbană în creştere’, a explicat Widodo într-o conferinţă de presă la palatul de stat din Jakarta.


Mutarea capitalei va costa 466 miliarde de rupii (32,79 miliarde de dolari), din care statul va contribui cu 19%, restul urmând să provină din parteneriat public-privat şi din investiţii private, a precizat Widodo. În costul total intră construirea noilor clădiri guvernamentale şi a locuinţelor pentru circa 1,5 milioane de funcţionari publici.

Activişti de mediu au exprimat temeri că lucrările la noua capitală ar putea pune în pericol habitatul unor specii ameninţate precum urangutanul, ursul soare şi maimuţa cu trompă.

Jakarta, o conurbaţie cu 30 milioane de locuitori şi unul din oraşele cele mai aglomerate din lume, este frecvent ameninţată de inundaţii, iar cartiere întregi de-a lungul coastei nordice se scufundă sub nivelul mării din cauza extragerii apei freatice de către milioane de rezidenţi.

Citeşte şi:  Acțiunile CrowdStrike și Microsoft au scăzut la bursă, după întreruperea majoră a serviciilor

Preşedintele Widodo a mai explicat că presiunea asupra actualei capitale şi a insulei Java este deja prea mare, insula fiind locuită de 54% din populaţia de 260 milioane de persoane a ţării şi generând 58% din PIB.

Citește și : Trump a sugerat lansarea de bombe nucleare asupra uraganelor pentru a le împiedica să lovească teritoriul SUA

Guvernul va prezenta un proiect de lege, însoţit de un studiu de fezabilitate, în parlament pentru a obţine aprobarea acestuia pentru noua capitală, a mai declarat preşedintele.

Ministrul planificării, Bambang Brodjonegoro, a precizat că achiziţionarea terenurilor va începe în 2020.

Indonezia nu este prima ţară din Asia de Sud-Est care îşi mută capitala. În 2005, regimul militar din Myanmar a transferat capitala la Naypyidaw, oraş situat la 320 km distanţă de capitala din perioada colonială, Yangon. În anii 1990, liderul malaezian Mahathir Mohamad a construit o capitală administrativă la Putrajaya, la 33 km de Kuala Lumpur.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reglare de conturi în stil mafiot: Un interlop moldovean a fost împușcat într-un restaurant din Kiev

Un tânăr în vârstă de 29 de ani, originar din Republica Moldova, a fost împușcat într-un restaurant din Kiev, în urma unui conflict armat...

Au fost lansate procedurile de licitație pentru reparația drumului R3

Administrația Națională a Drumurilor (AND) a lansat procedurile de achiziție publică aferente serviciilor de reparație periodică pe drumul public național R3 Chișinău – Hâncești...

10 străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 69.727 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Oamenii de ştiinţă au descoperit un hormon natural care inversează obezitatea

Un hormon numit FGF21 poate combate obezitatea la şoareci prin activarea unui circuit cerebral recent identificat, legat de metabolism. În mod surprinzător, acesta acţionează...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare
    sales banner

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.