StiripesurseȘtirile zileiRomânii ar putea scăpa de VIZE în SUA. Un influent...

Românii ar putea scăpa de VIZE în SUA. Un influent congresman american vrea să includă ţara noastră în Programul Visa Waiver

Publicat:

România este unul dintre puţinii aliaţi democraţi care nu se află încă în Programul Visa Waiver şi cred că acest lucru ar trebui să se schimbe, a declarat congresmanul american Dan Lipinski, citat într-un comunicat postat recent pe site-ul Camerei Reprezentanţilor din SUA, potrivit agerpres.

“Includerea României în Programul Visa Waiver ar spori cooperarea în domeniul securităţii, ar amplifica relaţiile comerciale şi economice şi turismul reciproc”, adaugă Dan Lipinski, care remarcă faptul că, ‘de la revoluţia română din 1989 care a pus capăt guvernării autoritare comuniste, România a devenit un aliat ferm al Statelor Unite”. ‘În pofida acestui sprijin ferm pentru apărarea SUA şi a Europei, România este unul dintre puţinii aliaţi democraţi care nu se află încă în Programul Visa Waiver’, a atenţionat congresmanul american.

Citeşte şi: Americanii își doresc sfârșitul Loteriei Vizelor (sondaj)

Democratul Lipinski, congresman de Illinois, mai apreciază că, după aderarea la NATO, în 2004, ‘România este un adevărat partener de securitate, unul dintre cei mai mari contributori la lupta din Afganistan, care a salutat staţionarea forţelor SUA la Marea Neagră şi care găzduieşte noua brigadă multinaţională a NATO”.

“Standardele de securitate ale programului includ schimbul de informaţii privind securitatea cu Statele Unite şi anunţarea în timp util a paşapoartelor pierdute sau furate. Ţările participante sunt de asemenea obligate să menţină un nivel sporit de combatere a terorismului, de aplicare a legii, de control la frontiere şi de (respectare a unor) standarde de securitate a documentelor. România şi-a dovedit angajamentul faţă de Statele Unite şi NATO. Ar trebui să demonstrăm angajamentul nostru faţă de relaţia bilaterală prin includerea României în Programul Visa Waiver”, conchide congresmanul american. 


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.