StiripesurseDiasporaRegina Elisabeta a II-a aprobă suspendarea parlamentului britanic

Regina Elisabeta a II-a aprobă suspendarea parlamentului britanic

Publicat:

Regina Elisabeta a II-a a aprobat miercuri planul premierului Boris Johnson de a suspenda parlamentul, relevă o declaraţie a organismului oficial de consilieri ai Reginei, cunoscut drept Privy Council, potrivit Reuters, scrie agerpres.

Declaraţia confirmă că parlamentul Regatului Unit va fi suspendat începând cu o zi din intervalul 9-12 septembrie până la 14 octombrie.

Citește și : Un al patrulea suspect în atacul terorist din Nisa a fost eliberat din temniţă

”În această zi Majestatea Sa a ordonat în Consiliu ca parlamentul să fie suspendat începând cu o zi care să nu fie mai devreme de luni 9 septembrie 2019 şi nu mai târziu de joi 12 septembrie 2019, până în ziua de luni 14 octombrie 2019”, se arată în declaraţia citată de Reuters.

Premierul britanic Boris Johnson anunţase miercuri dimineaţă că va programa Discursul Reginei în parlament pe 14 octombrie pentru a prezenta noile propuneri legislative, negând că astfel ar încerca să împiedice legislativul să-i blocheze planurile de Brexit.


Ulterior, preşedintele Partidului Laburist britanic, Jeremy Corbyn, şi lidera Partidului Liberal Democrat, Jo Swinson, i-au scris Reginei Elisabeta a II-a pentru a denunţa intenţia premierului Boris Johnson de a suspenda parlamentul de la Londra până la 14 octombrie.

Citește și : Vulcanul Stromboli a erupt din nou în Italia – VIDEO

Potrivit Reuters, anunţarea agendei legislative pe 14 octombrie va însemna practic închiderea parlamentului de la mijlocul lui septembrie şi va reduce intervalul de timp în care membri ai legislativului ar putea încerca să blocheze un Brexit fără acord. Pentru Johnson, aceasta va fi cea mai îndrăzneaţă manevră de până acum în demersul de a scoate Marea Britanie din UE la 31 octombrie, notează Reuters.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vasile Tofan primeşte felicitări de la Bucureşti şi Kiev

Noul prim-ministru al Republicii Moldova, Vasile Tofan, a fost felicitat de premierul Ucrainei, Serhii Korețki, și de premierul interimar al României, Ilie Bolojan, cu...

Pericol major de incendii: IGSU cere populației maximă prudență

Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) avertizează că, potrivit prognozelor Instituției Publice „Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu”, pentru ziua de 22...

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.