StiripesurseȘtirile zileiAtac cu mașină-capcană în Kabul

Atac cu mașină-capcană în Kabul

Publicat:

Numărul de morţi în urma atacului cu maşină-capcană revendicat de talibani şi care a vizat o tabără locuită de străini la Kabul a urcat la 16, a anunţat marţi Ministerul de Interne al Afganistanului într-un comunicat, informează dpa, potrivit agerpres.

Alte circa 120 de persoane au fost rănite în atac, potrivit purtătorului de cuvânt al Ministerului de Interne afgan, Nasrat Rahimi, citat în comunicat.

Citește și: Dorian a ajuns un uragan de categoria 3 după ce a ucis cel puțin 5 oameni în Bahamas

Potrivit lui Rahimi, toate victime sunt afgani civili şi angajaţi ai taberei, care găzduieşte contractori străini şi organizaţii non-guvernamentale.

Cinci atacatori care doreau să se angajeze în lupte după explozie au fost lichidaţi de forţele de securitate, a adăugat Rahimi.


Cel puţin 400 de cetăţeni străini au fost salvaţi şi transferaţi într-un loc sigur de poliţia afgană, potrivit purtătorului de cuvânt al ministerului.

O operaţiune de curăţare care a urmat incidentului a fost încheiată în jurul orei locale 05:00 (03:00 GMT), a mai informat Ministerul de Interne afgan.

Atacul a survenit într-un moment în care la televiziunea afgană era difuzat un interviu cu Zalmay Khalilzad, în care acesta a vorbit despre un posibil viitor acord de pace cu talibanii.

Zalmay Khalilzad, fost ambasador american în Irak şi Afganistan, de origine afgană, a sosit duminică seară la Kabul. El a avut o întrevedere cu Ashraf Ghani pentru a-i prezenta rezultatele celei de-a noua runde de negocieri cu talibanii, încheiată de curând la Doha.

Citește și: Opt oameni au fost uciși pe un stadion de fotbal din Maroc

În prima etapă, SUA vor retrage 5.000 de soldaţi americani din Afganistan în timp de 135 de zile dacă acordul cu talibanii va fi încheiat şi dacă talibanii îşi vor respecta angajamentele din acord, a declarat Khalilzad într-un interviu difuzat la postul local de televiziune.

Cel puţin 193 de oameni au fost ucişi şi 897 au fost răniţi în atacuri care au avut la Kabul de la începutul anului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

VIDEO Ministrul Mediului se vrea la conducerea PAS

Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că va candida pentru funcția de vicepreședinte al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) în cadrul Congresului formațiunii, unde...

Cursul valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 10 bani. Dolarul...

Crime de război în Ucraina: Europa se confruntă cu retragerea lui Donald Trump

Organizațiile non-guvernamentale care strâng dovezi ale atrocităților comise de Rusia în timpul invaziei Ucrainei se confruntă cu o lipsă de finanțare din partea administrației...

Psihologii explică de ce generațiile anilor ’60 și ’70 fac față mai bine dificultăților

Persoanele născute în anii '60 și '70 sunt mai reziliente nu pentru că au avut o educație mai bună. Psihologii spun că motivul real...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.