StiripesurseȘtirile zileiPrincipala aliată a lui Aleksei Navalnîi a fost arestată

Principala aliată a lui Aleksei Navalnîi a fost arestată

Publicat:

Activista rusă de opoziţie Liubov Sobol, aliată a lui Aleksei Navalnîi, critic acerb al Kremlinului, a fost arestată luni după un weekend de proteste la Moscova, a anunţat pe Twitter purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi, informează marţi Reuters, potrivit agerpres.

Câteva mii de ruşi au ieşit în stradă la Moscova sâmbătă, pentru a cere alegeri libere pentru parlamentul oraşului, la 8 septembrie, sfidând interdicţia care s-a soldat cu arestări în timpul protestelor precedente.

Citește și: Dorian a ajuns un uragan de categoria 3 după ce a ucis cel puțin 5 oameni în Bahamas

Protestatarii au cerut punerea în libertate a activiştilor arestaţi în urma demonstraţiilor anterioare, iar Sobol a calificat sâmbătă aceste arestări drept “haos”, acuzând de aceasta guvernul oraşului.

“Liubov Sobol a fost la rândul ei arestată”, a scris Kira Iarmuş, purtătoarea de cuvânt a lui Navalnîi.


Luni dimineaţa, au fost arestaţi jurnalistul rus Ilia Azar şi Nikolai Liaskin, un aliat al lui Navalnîi, potrivit postărilor lor pe mass-media sociale. Liaskin a informat apoi că a fost eliberat.

Citește și: Opt oameni au fost uciși pe un stadion de fotbal din Maroc

Manifestaţii au avut loc aproape în fiecare weekend la Moscova de la jumătatea lunii iulie, după ce a fost respinsă pentru vicii de formă înregistrarea a aproximativ 60 de candidaţi independenţi la alegerile pentru Parlamentul Moscovei, ce vor avea loc pe 8 septembrie odată cu alte scrutine locale.

Majoritatea acestor proteste nu au fost autorizate şi poliţia le-a reprimat sever, operând în total aproape 2.700 de arestări şi fiind iniţiate numeroase acţiuni penale împotriva unor manifestanţi şi a politicienilor din opoziţie care au primit scurte pedepse cu închisoarea pentru apelurile lor de a manifesta, cum este cazul lui Ilia Iaşin, încarcerat miercuri pentru a cincea oară.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Reacția lui Plahotniuc după ce Grosu și Tofan i-au readus numele în plenul Parlamentului: ‘Pentru a impresiona publicul’

Fostul lider al Partidului Democrat din Moldova, Vladimir Plahotniuc, a transmis din Penitenciarul nr. 13 un nou mesaj public, după ce numele său a...

Politico: Directorul FBI, vizită rară în Rusia

Directorul FBI, Kash Patel, intenționează să efectueze în luna octombrie o vizită în Rusia, unde ar urma să aibă întâlniri la Moscova și Sankt...

Vasile Tofan: ‘Sprijinul financiar oferit primăriilor amalgamate va fi alocat conform angajamentelor asumate’

Sprijinul financiar oferit primăriilor amalgamate – 3000 de lei pentru fiecare locuitor – va fi alocat conform angajamentelor asumate și calendarului stabilit. Reforma administrației...

Prognoză meteo: Vreme instabilă cu temperaturi în scădere în următoarele zile

Temperaturile vor scădea ușor în următoarele zile, iar vremea va fi instabilă, cu ploi de scurtă durată și perioade cu cer noros. Potrivit Autorității...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.