StiripesurseȘtirile zileiNRA este catalogată drept organizaţie teroristă în California

NRA este catalogată drept organizaţie teroristă în California

Publicat:

Consiliul de Supraveghere din San Francisco a aprobat marţi, în unanimitate, o rezoluţie prin care National Rifle Association – NRA, organizaţie americană de lobby pentru dreptul de a purta arme – este clasificată ca organizaţie teroristă internă, transmite DPA.

Un membru al consiliului a introdus rezoluţia după atacul în masă din iulie, de la Festivalul Usturoiului din Gilroy, în nordul Californiei, soldat cu trei morţi – dintre care doi copii – şi 17 răniţi.

Citeşte şi: Uraganul Dorian a făcut un dezastru istoric în Bahamas: Cel puţin 20 de morţi!

Rezoluţia menţionează atacurile în masă recente şi înmulţirea crimelor motivate de ură şi acuză NRA, cel mai influent grup de lobby pentru arme din SUA, de “propagandă care dezinformează şi urmăreşte să inducă în eroare publicul privind pericolul violenţei armate”, de promovarea unor poziţii extremiste şi de înarmarea “indivizilor care ar fi intenţionat să comită sau au comis acte de terorism”.

După atacul din Gilroy, au avut loc incidente similare în care şi-au pierdut viaţa 22 de oameni la El Paso, în Texas, nouă în Dayton, în statul Ohio, şi şapte în Odessa, din nou în Texas.


“Oamenii mor zilnic în această ţară”, a spus consiliera Catherine Stefani într-un interviu acordat marţi unei televiziuni locale. “A nu face nimic nu este o opţiune. Şi asta e ceea ce continuă să facă NRA”, a susţinut ea pe postul KTVU.

Rezoluţia propusă de Stefani propune clasificarea NRA ca organizaţie teroristă internă şi cere oraşului San Francisco şi autorităţilor locale să limiteze orice relaţii de afaceri ale furnizorilor şi contractanţilor lor cu organizaţia. De asemenea, cere liderilor din San Francisco să încurajeze alte autorităţi, inclusiv municipale, statale şi federale, să adopte poziţii similare privind NRA.

National Rifle Association a replicat pe Twitter că decizia este un atac nesăbuit împotriva “unei organizaţii care respectă legea, a membrilor săi şi a libertăţilor pe care le apără toţi aceştia”. Într-un comunicat trimis televiziunii locale KTVU, NRA afirmă că “această acrobaţie ridicolă a Consiliului de Supraveghere este un efort de a abate atenţia de la problemele reale cu care se confruntă San Francisco, cum ar fi numărul mare de persoane fără adăpost, abuzul de droguri şi infracţiunile minore în creştere vertiginoasă, ca să ne referim doar la câteva. NRA va continua să acţioneze pentru apărarea drepturilor constituţionale ale tuturor americanilor iubitori de libertate”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

În Israel a fost lansat un partid politic pacifist

Activişti pentru pace israelieni, în mare parte membri ai organizaţiei Standing Together, o cunoscută mişcare pacifistă israeliano-arabă din Israel, au anunţat lansarea unui partid...

CNAM a transmis peste un miliard de lei pentru serviciile medicale oferite populației în iunie

Compania Naţională de Asigurări în Medicină (CNAM) a transferat în avans prestatorilor de servicii medicale peste 1 miliard 24 de milioane de lei pentru...

Mănăstirea Dobrușa va avea un drum modern de acces și o parcare nouă pentru vizitatori

Patrimoniul cultural și turistic din regiunea de centru a Republicii Moldova va beneficia de o modernizare semnificativă a infrastructurii. Agenția de Dezvoltare Regională (ADR)...

Podul de la Ungheni va fi gata în patru luni, dar va fi deschis după doi ani

Perechea de poduri peste Prut care va lega Ungheniul din România de Ungheniul din Republica Moldova va fi finalizată în aproximativ patru luni, însă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.