StiripesurseȘtirile zileiSUA : Venezuela riscă să devină o amenințare la adresa securității

SUA : Venezuela riscă să devină o amenințare la adresa securității

Publicat:

Statele Unite şi-au exprimat speranţa că reuniunea neoficială privind Venezuela, luni la ONU, va conduce la acţiuni internaţionale pentru a preveni actuala criză din această ţară să devină o ameninţare la adresa securităţii, potrivit unui document transmis vineri Consiliului de Securitate, relatează agerpres .

Ambasadoarea americană, Nikki Haley, este la originea convocării acestei reuniuni publice care se va ţine într-o sală a Naţiunilor Unite dedicată chestiunilor economice şi sociale.

Citiți și : Bazarea pe armele nucleare ”nu creează altceva decât un fals sentiment de securitate” a avertizat Papa Francisc

Venezuela se află în pragul incapacităţii de plată a datoriei sale externe, pe care vrea să o restructureze în pofida unei crize economice, politice şi umanitare ce durează de mai multe luni.

“Comunitatea internaţională trebuie să acţioneze în comun în privinţa crizei din Venezuela şi a impactului său umanitar înainte ca aceasta să se agraveze şi să devină o ameninţare pentru pacea şi securitatea internaţionale”.


În şase luni, peste 500.000 de venezueleni au fugit în Columbia şi în ţări vecine. Acestea trebuie să lupte în prezent împotriva traficului de fiinţe umane şi a afacerilor de exploatare sexuală.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Grecia și Italia pierd coroana. Spania are cele mai bune insule din Europa în 2026

Insulele din Spania domină clasamentul celor mai bune insule din Europa pentru 2026. Tenerife ocupă primul loc, cu un scor de 95 din 100....

De ce nu este recomandat să porți haine noi fără să le speli

Mulți oameni își îmbracă hainele noi imediat după ce le cumpără, însă specialiștii în textile avertizează că acest obicei poate avea efecte nedorite. Substanțele...

22 iulie: Ziua Mondială a Sănătății Creierului

În fiecare an, pe 22 iulie, Federația Mondială a Neurologiei (WFN) celebrează Ziua Mondială a Creierului. Peste 120 de organizații din întreaga lume se...

Evenimentele Zilei de 22 iulie în Istorie

22 iulie este a 203-a zi a calendarului gregorian și a 204-a zi în anii bisecți. Sărbătorile Zilei de 22 iulie (BOR) Sf. Mironosiță şi întocmai...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.