StiripesurseȘtirile zileiReprezentanţi ai şapte ţări sud-americane au semnat 'Pactul din Leticia pentru...

Reprezentanţi ai şapte ţări sud-americane au semnat ‘Pactul din Leticia pentru Amazonia’

Publicat:

Preşedinţi şi reprezentanţi ai şapte state sud-americane au semnat vineri “Pactul din Leticia pentru Amazonia”, în vederea coordonării eforturilor de protejare a resurselor naturale din regiunea cu cea mai mare biodiversitate din lume, informează EFE, potrivit agerpres.

“Am semnat aici un pact prin intermediul căruia vom coordona şi vom lucra împreună pentru obiective comune. Ne motivează să protejăm Amazonia pentru a efectua lucrări de prevenţie şi gestionare atunci când apar riscuri precum incendiile de pădure”, a declarat preşedintele columbian, Iván Duque, în momentul semnării acordului, la un summit care a avut loc în cel mai sudic oraş columbian, Leticia, capitala departamentului Amazonas şi unul dintre porturile principale de pe fluviul Amazon.

Citește și : Procurorul general din Venezuela a declanşat o anchetă pentru ‘înaltă trădare’ împotriva lui Juan Guaido

Ceremonia de semnare a pactului a avut loc în aer liber, în faţa unui sat tradiţional. Documentul a fost semnat de lideri sau miniştri din Columbia, Peru, Ecuador, Bolivia, Brazilia, Surinam şi Guayana.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fondatoarea unei companii de turism, reținută pentru 72 de ore într-un dosar de escrocherie de circa un milion de lei

Fondatoarea unei companii de turism a fost reținută pentru 72 de ore, fiind cercetată penal pentru escrocherie. Pe acest caz, mai multe familii au...

Sectorul IT din Moldova a depășit un miliard de dolari în afaceri

Sectorul IT a devenit unul dintre principalele motoare de creștere ale economiei Republicii Moldova. În 2025, companiile rezidente ale Moldova Innovation Technology Park au...

De ce refuză lumea petrolul în plin război? Misterul care sfidează economia

Două forțe dominante echilibrează piața mondială a petrolului: oferta și cererea. Războiul cu Iranul le-a perturbat pe amândouă – iar una dintre ele s-ar...

CFM a pus în circulație primul tren de marfă condus de un singur mecanic a fost pus în circulație

Calea Ferată din Moldova (CFM) a pus în circulație primul tren de marfă deservit de un echipaj format dintr-un singur mecanic de locomotivă. Noua...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.