StiripesurseȘtirile zileiPakistanul refuză să-i permită preşedintelui Indiei traversarea spaţiului său aerian

Pakistanul refuză să-i permită preşedintelui Indiei traversarea spaţiului său aerian

Publicat:

Pakistanul a anunţat sâmbătă că i-a refuzat preşedintelui Indiei, Ram Nath Kovind, permisiunea de a traversa spaţiul său aerian, într-un context foarte tensionat între cele două state vecine în legătură cu regiunea disputată a Kashmirului, transmite AFP, potrivit agerpres.

‘Am luat această decizie din cauza comportamentului Indiei’, a indicat ministrul de externe pakistanez, Shah Mehmood Qureshi, într-un comunicat.

Citește și : Roiuri record de muşte în oraşul pakistanez Karachi după trecerea musonului (FOTO)

‘Preşedintele indian ceruse permisiunea de a utiliza spaţiul aerian al Pakistanului pentru a se deplasa în Islanda, dar noi am decis să nu i-o acordăm’, a indicat şeful diplomaţiei de la Islamabad, fără alte precizări.

Pakistanul îşi închisese spaţiul aerian pentru India după lupte aeriene care au făcut să crească tensiunile între Islamabad şi New Delhi, ambele dotate cu arma nucleară, în februarie.


Spaţiul aerian pakistanez a fost ulterior redeschis în iulie pentru întregul trafic civil, după luni de restricţii care au afectat trasee de zbor internaţionale importante.

Citește și : Iranul anunţă că va folosi centrifuge mai moderne şi mai performante pentru îmbogăţirea uraniului

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Horoscop 14 iunie 2026

Astrele aduc o zi de respiro, inspiraţie şi claritate pentru multe zodii. Unii nativi sunt încurajaţi să încetinească ritmul şi să se bucure de...

Un detector ascuns sub pământ dezvăluie secrete despre cele mai enigmatice particule din univers

O echipă internațională de cercetători a publicat primele rezultate obținute cu ajutorul Observatorului Subteran de Neutrini Jiangmen (JUNO), unul dintre cele mai mari proiecte...

Apa dispare văzând cu ochii dintr-unul dintre cele mai mari lacuri ale Ungariei

Nivelul apei celui de-al treilea lac ca mărime din Ungaria se preconizează că va scădea la noi minime în această vară. Ecosistemul și industria...

Ariana Grande și Ethan Slater s-au despărțit după aproape trei ani

Ariana Grande și Ethan Slater s-au despărțit în urmă cu câteva luni, în mod amiabil și departe de ochii publicului, a dezvăluit o sursă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.