StiripesurseȘtirile zileiPreşedintele Partidului Laburist din Noua Zeelandă demisionează pe fondul scandalului sexual

Preşedintele Partidului Laburist din Noua Zeelandă demisionează pe fondul scandalului sexual

Publicat:

Preşedintele Partidului Laburist din Noua Zeelandă, din care face parte şi prim-ministrul Jacinda Ardern, a demisionat miercuri din cauza modului în care formaţiunea a gestionat un presupus caz de atac sexual din partea unui membru al partidului asupra unei tinere voluntare în 2018, transmite dpa, potrivit agerpres.

Jacinda Ardern a acceptat demisia preşedintelui Partidului Laburist, Nigel Haworth. ‘În ultimele 48 de ore, am citit rapoarte incredibil de tulburătoare despre un presupus asalt sexual implicând membri ai Partidului Laburist’, a declarat şefa guvernului, într-un comunicat.

Citește și : John Bolton a fost demis din funcție de Donald Trump

Luni, Jacinda Ardern a declarat că a aflat din presă despre declaraţiile unei tinere voluntare de 19 ani că a fost atacată sexual în locuinţa unui membru al conducerii laburiste în timpul unei întruniri pentru discutarea unor probleme de partid, la începutul lui 2018.

Site-ul local de ştiri The Spinoff a publicat un articol ce conţinea o descriere amănunţită a unui presupus asalt sexual şi acuzaţii că Nigel Haworth nu a luat măsuri, deşi acuzaţiile îi fuseseră aduse la cunoştinţă.


Comisia de anchetă a partidului a analizat mai multe plângeri oficiale care îl vizau pe bărbat, dar a decis în luna iulie că nu se impunea nicio acţiune disciplinară.

Citeşte şi: Doi oficiali ruşi NU au voie să intre în SUA, fiind acuzaţi de torturarea Martorilor lui Iehova

Nigel Haworth a insistat că nici el şi nici comisia nu fuseseră informaţi despre plângerile de atac sexual, dar e-mail-uri scurse către presă au părut să-l contrazică.

‘Am discutat corespondenţa cu preşedintele Partidului Laburist în această dimineaţă. În timp ce el îşi menţine declaraţiile făcute pe acest subiect, eu cred că au fost făcute greşeli’, a precizat Jacinda Ardern în acelaşi comunicat.

Ea le-a prezentat scuze reclamantelor şi a promis o anchetă judiciară cu privire la modul în care partidul său a răspuns acuzaţiilor de asalt şi comportament sexual nepotrivit.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

Cum să îți protejezi bebelușul în timpul caniculei. Sfaturi recomandate pentru părinți

Pe timp de caniculă, bebelușii și copiii mici au nevoie de o îngrijire suplimentară. Aceste sfaturi pot reduce anxietatea părinților îngrijorați de sănătatea copilului...

Horoscop 23 iulie 2026

Soarele intră în Leu și aduce energie, optimism și dorință de afirmare. Leii se bucură de magnetism și vitalitate, Racii primesc claritate în plan...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.