StiripesurseȘtirile zileiEşecul negocierilor cu talibanii reaprinde conflictul militar din Afganistan

Eşecul negocierilor cu talibanii reaprinde conflictul militar din Afganistan

Publicat:

În mai multe zone din nordul Afganistanului s-au reluat luptele, au anunţat miercuri responsabili afgani, la câteva zile după prăbuşirea negocierilor între SUA şi talibani, ce ar fi urmat să ducă la o retragere a trupelor americane din această ţară, transmite Reuters, potrivit agerpres.

Potrivit unor oficiali afgani, în cel puţin zece provincii au loc ciocniri, cele mai grele purtându-se în regiunile nordice Takhar, Baghlan, Kunduz şi Badakhshan, unde talibanii presează de mai multe săptămâni.

Vezi şi: Reglare de conturi! Un român şi iubita acestuia, ASASINAŢI în plină stradă! (VIDEO)

Miercuri, forţele de securitate au preluat din nou controlul în districtul Koran-Wa-Monjan din Badakhshan, a comunicat Ministerul Apărării de la Kabul.

Districtul, cucerit de insurgenţi în iulie, le oferise talibanilor venituri miniere importante de pe urma rezervelor de lapis lazuli.


În schimb, în provincia vecină Takhar, forţele guvernamentale s-au retras din districtele Yangi Qala şi Darqad, în timp ce luptele continuau în Khawja Ghar şi Ishkamesh.

‘Este o retragere tactică pentru a se evita victime civile în zonă. Avem forţe noi în zonă şi în curând districtul va fi recucerit’, a declarat Jawad Hejri, purtător de cuvânt al guvernatorului provinciei Takhar.

Luptele recente au confirmat aşteptările privind o escaladare a violenţelor în urma anulării bruşte de către preşedintele american Donald Trump a negocierilor cu talibanii, menite să ducă la o retragere a trupelor americane din războiul în care SUA sunt implicate de 18 ani.

Trump a anulat întâlnirea secretă prevăzută să aibă loc cu talibanii la Camp David, Maryland, la sfârşitul săptămânii trecute, după ce un militar american a fost ucis într-un atac sinucigaş al insurgenţilor la Kabul săptămâna trecută.

Duminică, talibanii au avertizat că numărul victimelor americane va creşte în urma deciziei lui Trump.

În replică, generalul Kenneth McKenzie, şeful Comandamentului Central american, a declarat luni că este probabil că armata SUA îşi va accelera ritmul operaţiunilor în Afganistan pentru a contracara aceste violenţe.

Potrivit unor responsabili din forţele de securitate, amploarea actuală a luptelor din nordul Afganistanului reflectă atât intensificarea aşteptată după anularea demersurilor de pace, cât şi un ultim efort al insurgenţilor înaintea de instalarea iernii în munţi.

Luni, cel puţin şapte civili şi-au pierdut viaţa într-un raid aerian întreprins de forţe americane şi afgane în districtul Sayed Abad, din provincia centrală Maidan Wardak, au declarat responsabili afgani de rang înalt.

Citeşte şi: 9/11. Osama Ben Laden, ‘micul terorist din Afganistan’ care a îngenuncheat America

Talibanii au emis un comunicat de condamnare a atacului, precizând că au fost ucişi nouă civili care se îndreptau spre o petrecere de nuntă.

Raidul aerian nu a fost confirmat de oficiali americani sau ai NATO.

În provincia Baghlan, a cărei capitală Pul-e Khumri se află sub presiune de mai multe zile, forţele de securitate au eliberat parţial şoseaua principală care leagă nordul ţării de Kabul.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

VIDEO Guvernul Tofan se întrunește în prima ședință

Cabinetul de miniștri, în frunte cu Vasile Tofan, are astăzi prima ședință. Pe agendă se află mai multe proiecte. Astfel, noul Guvern va examina proiectul...

CNA prezintă dovezile din dosarul licitaţiilor trucate

Centrul Național Anticorupție prezintă probe în cazul perchezițiilor desfășurate în mai multe localități din R. Moldova într-un dosar penal pornit pentru abuz de serviciu...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.