StiripesurseȘtirile zileiSUA activează un tratat militar împotriva Venezuelei

SUA activează un tratat militar împotriva Venezuelei

Publicat:

SUA au invocat un tratat regional de cooperare militară, din care fac parte alte zece ţări de pe continentul american, ca răspuns la mişcări ‘belicoase’ din partea regimului condus de preşedintele venezuelean Nicolas Maduro, a anunţat joi secretarul de stat american Mike Pompeo, informează AFP, potrivit agerpres.

Cererea de invocare a Tratatului Interamerican de Asistenţă Reciprocă (TIAR) a venit din partea opoziţiei venezuelene, a indicat Pompeo într-un comunicat.

Citește și : Veste bună pentru Chişinău: Rusia ÎŞI RETRAGE arsenalul sovietic din Transnistria

‘Recentele mişcări belicoase ale armatei venezuelene ce a fost desfăşurată de-a lungul frontierei cu Columbia, la fel ca prezenţa grupărilor armate ilegale şi a organizaţiilor teroriste pe teritoriul venezuelean, probează faptul că Nicolas Maduro reprezintă un pericol nu doar pentru poporul venezuelean, ci şi pentru pacea şi securitatea vecinilor Venezuelei’, a declarat Pompeo, ale cărui declaraţii au fost preluate pe Twitter de către preşedintele Donald Trump.

Venezuela a început marţi desfăşurarea a 150.000 de soldaţi la frontiera sa cu Columbia, a anunţat Statul-Major de la Caracas, pentru exerciţii decretate de către preşedintele Maduro care îl acuză pe vecinul său că ‘manevrează’ pentru a ‘declanşa un conflict’.


La rândul său, preşedintele columbian Ivan Duque a declarat că nu va ceda la ‘provocare’ şi a respins ipoteza unei intervenţii militare împotriva ţării vecine.

Şeful diplomaţiei americane a criticat vehement în declaraţia sa ‘influenţa destabilizatoare în creştere’ a regimului venezuelean la adresa vecinilor săi, a cărui ‘politică economică catastrofală continuă să genereze o criză de refugiaţi fără precedent’.

Citeşte şi: Preşedintele Adunării Generale din Franţa, INCULPAT într-un caz de corupţie

Pompeo speră ca ţările membre TIAR, la reuniunile lor la nivel înalt, ‘să răspundă colectiv la criza urgentă care afectează Venezuela şi care se revarsă dincolo de frontierele acesteia, examinând opţiuni economice şi politice’.

SUA nu mai au relaţii diplomatice cu guvernul lui Nicolas Maduro din martie, când l-au recunoscut – la fel ca alte 50 de ţări – pe liderul opoziţiei venezuelene Juan Guaido drept preşedinte interimar al Venezuelei.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Unic pe Terra: vulcanul din Antarctica care aruncă cristale de aur în atmo

- În Antarctica există un vulcan care face ceva ce nu s-a mai observat nicăieri pe Pământ: eliberează în atmosferă cristale microscopice de aur....

Oraș dispărut de secole, descoperit în deșertul egiptean

Egiptul a anunțat două descoperiri arheologice majore, între care un oraș rezidențial bine conservat din epoca bizantină, identificat în oaza Dakhla, din deșertul vestic. Cea...

Noua afacere care explodează în China: roboții umanoizi pot fi închiriați cu ziua

Roboții umanoizi nu mai sunt doar vedetele demonstrațiilor tehnologice sau ale filmelor SF. În China, aceștia au devenit baza unei noi afaceri aflate în...

Ce plantă nu trebuie să îți lipsească din grădină dacă vrei să atragi albinele

Albinele sunt esențiale pentru polenizarea multora dintre culturile alimentare și florile sălbatice. Pentru a atrage acești polenizatori, o plantă anume nu trebuie să îți...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.