StiripesurseȘtirile zileiAeroportul din Ciudad de Mexico blocat de o manifestaţie a poliţiştilor

Aeroportul din Ciudad de Mexico blocat de o manifestaţie a poliţiştilor

Publicat:

Sute de poliţişti au blocat vineri accesul la principalul terminal al aeroportului din Ciudad de Mexico, cel mai frecventat din America Latină, pentru a protesta faţă de desfiinţarea poliţiei federale, transmite AFP, potrivit agerpres.

Circa 300 de agenţi au barat accesul la terminalul 1, de unde pleacă atât zboruri naţionale, cât şi internaţionale, pentru a protesta faţă de de decizia preşedintelui Andrés Manuel Lopez Obrador de a suprima poliţia federală mexicană în profitul unei noi forţe militarizate, numită Garda naţională.

Citește și : Fostul preşedinte al Zimbabwe Robert Mugabe va fi înmormântat ‘în aproximativ 30 de zile’

Blocajul continua vineri seara după peste şase ore de proteste, antrenând un timp de transport suplimentar de până la trei ore între centrul capitalei şi aeroport. Numeroşi pasageri au fost obligaţi să străbate ultimele sute de metri pe jos, târându-şi valizele după ei.

Cu 44,7 milioane de pasageri în 2017, aeroportul internaţional Benito Juarez din Ciudad de Mexico este cel mai frecventat din America Latină, în faţa celui din Sao Paolo, în Brazilia.


Citește și : Jean-Marie Le Pen, inculpat pentru ‘deturnare de fonduri publice’

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O destinație preferată de turiști europeni, afectată de o problemă care îngrijorează autoritățile

O destinație de vacanță preferată de milioane de turiști europeni este vizată de avertismente privind calitatea apei de pe unele plaje. Specialiștii atrag atenția...

JD Vance a devenit tată pentru a patra oară

Vicepreședintele Statelor Unite, JD Vance, și soția sa, Usha Vance, au anunțat duminică nașterea celui de-al patrulea copil al familiei. Băiețelul, care a primit numele...

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.