StiripesurseȘtirile zileiUn mort şi trei dispăruţi în urma naufragiului unei ambarcaţiuni clandestine...

Un mort şi trei dispăruţi în urma naufragiului unei ambarcaţiuni clandestine în sudul Tunisiei

Publicat:

O persoană a murit şi trei au fost date dispărute după naufragiul în largul insulei Djerba, în sudul Tunisiei, a unei bărci care transporta zece potenţiali migranţi, în mare parte tunisieni, a transmis miercuri Garda Naţională Maritimă, relatează AFP, potrivit agerpres.

Şase persoane au putut fi salvate, a declarat purtătorul de cuvânt al Gărzii Naţionale Maritime, Housemeddine Jebabli.

Citește și : Zeci de elevi CARBONIZAȚI într-o școală din Liberia

Acest nou naufragiu survine la o zi după un altul, în largul oraşului Sfax, care a făcut doi morţi şi cinci dispăruţi. Aceştia din urmă nu au fost găsiţi încă, a precizat Jebabli pentru AFP.

În iulie, Garda Naţională tunisiană a recuperat 90 de migranţi care au părăsit coastele Tunisiei pentru a se îndrepta spre Italia, dintre care circa 20 de femei şi trei bebeluşi, care veneau cu toţii din ţări din Africa Subsahariană.


Între 1 ianuarie şi 31 august, 2.280 de persoane au fost interceptate în timp ce încercau să traverseze clandestin Marea Mediterană cu direcţia Europa, conform Gărzii Naţionale.

Citește și : Parlamentarii europeni resping orice acord Brexit fără o clauză ‘backstop’

Câteva mii de tineri tunisieni, împinşi în special de şomaj şi de lipsa de perspective, îşi asumă în fiecare an riscul de a traversa Marea Mediterană ilegal. Persoane din Africa Subsahariană, venite în special prin Libia, îşi încearcă de asemenea şansa de pe coastele tunisiene.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

O bacterie ce cauzează boli gingivale afectează inima. Un miliard de oameni trăiesc cu această boală

O anumită bacterie ce duce la boli gingivale afectează și inima. Aproximativ un miliard de oameni la nivel global suferă de această afecțiune. Conform Organizației...

Franța aprobă închisoarea pe viață pentru violatorii copiilor sub 15 ani

Deputații francezi au aprobat marți o modificare legislativă care introduce pedeapsa cu închisoarea pe viață pentru autorii violurilor în serie comise asupra minorilor sub...

Cum au reușit grecii antici să construiască un ‘computer’ în urmă cu peste 2.000 de ani

Un bloc corodat de bronz, recuperat dintr-o epavă aflată pe fundul Mării Egee, s-a dovedit a fi unul dintre cele mai fascinante obiecte descoperite...

‘Tanmaxxing’, noua modă de pe rețelele sociale, stârnește îngrijorarea medicilor

Medicii dermatologi atrag atenția asupra unui nou fenomen devenit viral pe rețelele sociale, denumit „tanmaxxing”, care promovează obținerea unui bronz cât mai intens prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.