StiripesurseȘtirile zileiDecese misterioase ale unor persoane care au purtat brăţări portocalii de...

Decese misterioase ale unor persoane care au purtat brăţări portocalii de hârtie în oraşul american Pittsburg

Publicat:

Trei persoane au fost găsite decedate din cauze necunoscute şi alte patru au fost spitalizate în oraşul american Pittsburg, toate victimele având în comun faptul că au purtat nişte brăţări portocalii de hârtie, date de obicei participanţilor la intrarea la unele evenimente, relatează agenţia Xinhua, scrie agerpres.

Incidentul a fost semnalat de un bărbat printr-un apel la numărul american de urgenţă 911 în noaptea de sâmbătă spre duminică. La faţa locului, într-un apartament, au fost găsite cinci dintre victime, încă una în liftul clădirii şi a şasea victimă pe o stradă din apropiere.

Citește și : Zece morți și 16 răniți după ce şoferul unui camion a pierdut controlul şi a intrat într-o mulţime în sudul Chinei

Starea celor spitalizaţi este serioasă sau critică. Poliţia încearcă să obţină informaţii de la oricine a participat sau are cunoştinţă de un eveniment sau petrecere la care cei prezenţi au primit acel fel de brăţări portocalii din hârtie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Victoria Belous, din nou la conducerea Finanțelor

Victoria Belous, care a depus jurământul în calitate de ministră a Finanțelor în cadrul Guvernului condus de Vasile Tofan, a declarat că se întoarce...

Gaidarji îl invită pe Tofan în prima vizită oficială la Comrat: ‘Avem șansa unui nou început’

Președintele Adunării Populare a Găgăuziei, Valentin Gaidarji, îl invită pe premierul Vasile Tofan să efectueze prima sa vizită oficială în autonomie. Într-un mesaj public,...

VIDEO Ședința plenară a Parlamentului

Deputații se întrunesc în ședință plenară a Parlamentului. Pe ordinea de zi sunt incluse mai multe subiecte, printre care proiectul de ratificare a Contractului...

Mai multă protecție pentru jurnaliști și apărătorii drepturilor omului împotriva proceselor abuzive de tip SLAPP

Jurnaliștii, apărătorii drepturilor omului, activiștii civici, avertizorii de integritate și membrii organizațiilor neguvernamentale vor beneficia de o mai mare protecție împotriva procedurilor judiciare abuzive,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.