StiripesurseȘtirile zileiAntonio Guterres anunţă crearea unui Comitet constituţional pentru Siria

Antonio Guterres anunţă crearea unui Comitet constituţional pentru Siria

Publicat:

Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a anunţat luni crearea unui Comitet constituţional pentru Siria din care vor face parte reprezentanţi ai guvernului şi ai opoziţiei, pentru a lucra la elaborarea Constituţiei siriene şi a deschide calea către alegeri, transmit AFP şi Reuters, potrivit agerpres.

”Cred cu fermitate că lansarea unui Comitet constituţional, organizat şi condus de către sirieni, poate fi începutul unui drum politic către o soluţie” în această ţară aflată în război din 2011, a declarat Antonio Guterres în faţa presei.

Citește și : UK: Curtea Supremă anunță decizia privind suspendarea parlamentului

Noul comitet, care se va întruni în câteva săptămâni, este considerat de ONU drept un pas important în eforturile de găsire a unei soluţii politice la situaţia de criză din Siria.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Patru formațiuni politice afiliate fostului Partid „Șor” au fost dizolvate de instanță

Curtea de Apel Centru a dispus dizolvarea partidelor „Șansă”, „Renaștere”, „Victorie” și Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei. Instanța a constatat că...

ANRE anunţă noile preţuri la carburanţi

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a publicat prețurile maxime de referință la produsele petroliere principale pentru mâine. Astfel, prețul unui litru de benzină...

CNSM cere majorarea salariului minim

Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) solicită Guvernului să stabilească din timp salariul minim pentru anul 2027 și propune majorarea acestuia până la...

Cod Galben de viituri pe râurile mici din sudul Moldovei

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis Cod Galben de scurgeri importante pe versanți, torenți și pâraie pentru astăzi, 22 iulie. Meteorologii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.