StiripesurseȘtirile zileiPoliția intervine în forță împotriva protestarilor din Indonezia - VIDEO

Poliția intervine în forță împotriva protestarilor din Indonezia – VIDEO

Publicat:

Poliţia din Indonezia a recurs marţi la tunuri cu apă şi gaze lacrimogene pentru a dispersa miile de studenţi care protestau în mai multe oraşe din ţara insulară împotriva noului cod penal şi a amendamentelor la legislaţia anticorupţie, relatează Reuters şi dpa, potrivit agerpres.

Câteva mii de tineri au blocat traficul în faţa clădirii parlamentului din capitala Jakarta. În oraşul Makassar de pe insula Sulawesi protestatarii au aruncat cu pietre în forţele de ordine, iar în Medan, pe insula Sumatra, manifestanţii au vandalizat şi incendiat vehicule ale poliţiei.

Citește și: CUTREMUR puternic în Puerto Rico

Nu există deocamdată informaţii privind victime în urma acestor violenţe.


Protestele au loc după ce Camera reprezentanţilor a parlamentului indonezian a decis amânarea votului asupra noului cod penal, prevăzut pentru marţi, la solicitarea preşedintelui Joko Widodo.

Amânarea este necesară “pentru ca guvernul şi legislatorii să studieze (textul) şi să informeze mai bine publicul în legătură cu conţinutul legilor pentru ca acestea să fie mai bine înţelese de către public”, a explicat preşedintele parlamentului, Bambang Soesatyo.

Şeful statului a solicitat amânarea votului tocmai din cauza protestelor de stradă împotriva schimbărilor prevăzute, despre care criticii afirmă că ar putea anula reformele democratice.

Proiectul noului cod penal prevede între altele că relaţiile sexuale consensuale în afara căsătoriei pot fi pedepsite cu până la doi ani de închisoare, iar cuplurile necăsătorite riscă o pedeapsă cu închisoarea de până la şase luni. Reforma controversată mai prevede patru ani de închisoare pentru avort, cu excepţia urgenţelor medicale şi a violului, şi de asemenea pedeapsa cu închisoarea pentru practicarea magiei negre.

Citește și: Două rachete au căzut la doi pași de ambasada SUA din Bagdad

Totodată, insultarea preşedintelui sau a vicepreşedintelui ar urma să fie sancţionată cu până la patru ani şi jumătate după gratii.

Protestatarii mai cer guvernului să renunţe la recenta revizuire a legii de funcţionare a comisiei anticorupţie a ţării, despre care militanţii anticorupţie avertizează că ar putea slăbi drastic eficienţa acestui organism independent.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Maia Sandu a semnat decretul privind numirea Guvernului Tofan

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a semnat miercuri, 22 iulie, decretul privind numirea Guvernului condus de Vasile Tofan. Documentul stabilește componența oficială a noului...

Zeci de străini NU au fost lăsaţi să intre în R. Moldova

În ultimele 24 de ore, în punctele de trecere a frontierei fluxul de persoane a constituit 83.735 de traversări, iar cel al mijloacelor de...

Munteanu îi cere lui Tofan să-i continue reformele

Fostul premier Alexandru Munteanu a declarat că noul Guvern trebuie să continue reformele și proiectele începute în ultimele opt luni, menționând printre priorități reforma...

Tofan vrea ca prima vizită oficială în calitate de premier să fie în România

Premierul Vasile Tofan a declarat că și-ar dori ca prima sa vizită oficială în calitate de șef al Executivului să fie în România, însă...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.