StiripesurseȘtirile zileiONU : Forţe armate din Myanmar violează femei rohingya

ONU : Forţe armate din Myanmar violează femei rohingya

Publicat:

Forţe armate din Myanmar violează ”în mod sistematic”, în grup, femei rohingya, acuză o reprezentantă specială a ONU care a cules mărturii în sud-estul Bangladeshului, unde s-au refugiat sute de mii de membri ai acestei minorităţi musulmane, relatează news.ro .

Pramila Patten, o reprezentantă specială a secretarului general al ONU însărcinată cu anchetarea violenţelor sexuale cărora le sunt victime femeile rohingya, a vizitat districtul Cox Bazar, unde s-au refugiat peste 610.000 de etnici rohingya în ultimele zece săptămâni.

Multe dintre aceste atrocităţi, ”orchestrate” de forţele armate din Myanmar, ”ar putea să fie crime împotriva umanităţii”, a declarat ea duminică în faţa presei la Dacca.

Citiți și : „Protecţia migranţilor” subiectul principal al Grupului de Contact pentru Mediterana Centrală

”Am auzit relatări oribile ale unor violuri şi unor violuri în grup ale multor femei şi fete care au murit în urma violului”, a declarat ea.


Potrivit reprezentanei speciale a ONU, aceste violuri în grup fac parte dintr-”o schemă de atrocităţi la scară mare” vizând ”în mod sistematic femeile şi fetele rohingya, din cauza etniei lor şi a religiei lor”.

Aceste violenţe sexuale au fost ”ordonate şi comise de forţele armate din Myanmar” în statul Rakhine, a declarat Patten.

Mărturiile supravieţuitoarelor relevă în mod sistematic ”violuri în grup comise de mai mulţi militari, umiliri” ale femeilor, care sunt ”obligate să se dezbrace în public”, dar şi ”sclavie sexuală în captivitate”, potrivit lui Patten.

”O supravieţuitoare a povestit că a fost deţinută de forţele armate din Myanmar timp de 45 de zile, în care a fost violată în mod sistematic. Alte (supravieţuitoare) încă mai prezintă cicatrice, contuzii şi urme de muşcături care arată prin ce-au trecut”, a denunţat reprezentanta ONU.

Între autorii acestor fapte de violenţă sexuală se află de asemenea grăniceri din Myanmar şi membri ai unor miliţii alcătuite din budişti şi alte grupuri etnice, în statul Rakhine, auză ea.

Aproximativ 900.000 de musulmani rohingya din Myanmar – reprezentând larga majoritate a celor aproximativ un milion de rohingya care trăiau în statul Rakhine – au fugit din Myanmar în Bangladesh.

Potrivit lui Patten, aceste violenţe sexuale, comise în cadrul unei ”persecutări colective a (etnicilor) rohingya”, au fost un ”factor-cheie al deplasărilor forţate la scară mare” şi au reprezentat ”un instrument de teroare calculată vizând exterminarea şi suprimarea (etnicilor) rohingya ca grup”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

70 de școli și grădinițe vor introduce fotbalul în activitățile educaționale

70 de instituții de educație timpurie și de învățământ primar se alătură proiectelor „Fotbal în grădinițe” și „Fotbal în școli” lansate de Federația Moldovenească...

Mihai Popșoi a avut o discuție telefonică cu omologul său sloven

Șeful diplomației de la Chișinău, Mihai Popșoi, a avut o convorbire telefonică cu noul ministru al afacerilor externe și europene al Sloveniei, Tone Kajzer....

VIDEO Un sfert dintre pensionarii din Moldova încă lucrează

După zeci de ani dedicați profesiei, mulți pensionari din Republica Moldova aleg să muncească în continuare, fie pentru a-și acoperi cheltuielile, fie pentru a...

Ani grei de închisoare pentru un bărbat prins cu 700 de grame de marijuana

Un bărbat de 45 de ani din Șoldănești a fost condamnat la 10,6 ani de închisoare, după o captură de peste 700 de grame...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.