StiripesurseSintezeȘeful diplomației siriene la ONU: Statele Unite și Turcia trebuie să...

Șeful diplomației siriene la ONU: Statele Unite și Turcia trebuie să se retragă imediat din Siria

Publicat:

Ministrul sirian de Externe, Walid al-Muallem, a declarat sâmbătă, în cadrul sesiunii anuale a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite, că Statele Unite și Turcia desfășoară în mod ilegal trupe pe teritoriul țării sale și a cerut retragerea imediată a acestora, potrivit Al Jazeera, potrivit mediafax.

El a adăugat că autoritățile de la Damasc își rezervă dreptul de a lua măsuri în cazul în care trupele acestor state rămân pe teritoriul Siriei.

Citește și : Armata rusă a doborât aproape 60 de rachete la baza Hmeimim din Siria (general)

„Statele Unite și Turcia își mențin prezența militară ilegală în nordul Siriei. Toate forțele străine care desfășoară operațiuni pe teritoriul nostru fără autorizație sunt forțe de ocupație și trebuie să se retragă imediat”, a spus ministrul.

„Zeci de mii de teroriști străini au fost aduși în Siria din peste o sută de țări, cu sprijinul unor state pe care le cunoaștem cu toții”, a adăugat acesta.


Ministrul sirian a mai spus că aceste state folosesc „terorismul” ca „mijloc pentru a-și impune planurile perfide asupra popoarelor și guvernelor care le resping ordinele”.

Citește și : Scandalul ucrainean influenţează şi campania lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale din 2020

Războiul civil din Siria durează de peste opt ani și, deși cea mai mare parte a țării se află în momentul de față sub controlul forțelor guvernamentale, rebelii încă dețin controlul asupra regiunii Idlib, din nord-vestul țării. De asemenea, nord-estul Siriei, bogat în petrol, se află sub controlul grupărilor kurde, sprijinite de către Statele Unite.

Peste 370.000 de oameni au murit și câteva milioane de persoane au fost nevoite să își părăsească locuințele din cauza războiului din Siria.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Curs valutar

Banca Națională a Moldovei (BNM) a stabilit datele oficiale de schimb valutar pentru astăzi. Un euro are valoarea de 20 de lei și 08 bani. Dolarul...

Părți componente ale corpului uman, depistate în iazul din Dănceni. Oamenii legii investighează cazul

Mai multe părți componente ale corpului uman au fost depistate astăzi în iazul din Dănceni, raionul Ialoveni. Oamenii legii au fost sesizați de către...

Lista premierilor de la Chişinău: Recorduri, blestemul din 2015 și anomalia de 218 zile

De la mandate de peste șapte ani la guverne care au rezistat doar câteva luni, istoria Executivului Republicii Moldova a fost marcată de perioade...

Frontul din Ucraina, aproape nemișcat în iunie, după ce trupele ruse au pierdut impulsul

Linia frontului a rămas în mare parte neschimbată în iunie în Ucraina, ca urmare a unei pierderi de impuls din partea trupelor ruse în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.