StiripesurseȘtirile zileiBilanţul seismului din estul Indoneziei a crescut la 30 de morţi

Bilanţul seismului din estul Indoneziei a crescut la 30 de morţi

Publicat:

Puternicul cutremur care a zguduit săptămâna aceasta Insulele Moluce din estul Indoneziei a lăsat în urmă 30 de morţi, potrivit unui nou bilanţ anunţat duminică de agenţia pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă, citată de AFP, potrivit agerpres.

În timpul cutremurului, care s-a produs joi, “30 de persoane au murit şi 156 au fost rănite”, a anunţat Agus Wibowo, purtătorul de cuvânt al agenţiei pentru gestionarea situaţiilor de urgenţă. Ultimul bilanţ dat publicităţii indica 19 de decese.

Citește și : Armata rusă a doborât aproape 60 de rachete la baza Hmeimim din Siria (general)

Trei copii figurează printre victimele care, în cea mai mare parte, au fost prinse sau lovite de moloz după prăbuşirea unor clădiri.

Institutul de Geofizică din Statele Unite (USGS) a detectat epicentrul cutremurului la 37 kilometri nord-est de Ambon, un oraş-port cu aproximativ 400.000 de locuitori, la o adâncime relativ mică, de 29 de kilometri.


Guvernatorul regiunii a declarat stare de urgenţă până la 9 octombrie, potrivit agenţiei pentru gestionare situaţiilor de urgenţă care a revizuit vineri, în scădere, numărul morţilor, de la 23 la 19.

Cel puţin 25.000 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele avariate în urma undelor de şoc.

Autorităţile au amplasat bucătării colective şi corturi pentru a găzdui sinistraţii.

Sute de case, birouri, şcoli şi instituţii publice au fost, de asemenea, avariate.

Indonezia, un arhipelag alcătuit din circa 17.000 de insule, s-a format prin convergenţa a trei mari plăci tectonice – indo-pacifică, australiană şi euroasiatică – într-o regiune care face parte din “Cercul de Foc” al Pacificului, cea mai activă zonă seismică din lume.

La sfârşitul lunii septembrie anul trecut, un cutremur cu magnitudinea de 7,5, urmat de un tsunami, pe insula Sulawesi (Celebes), a devastat regiunea Palu şi a lăsat în urmă peste 4.300 de morţi şi dispăruţi.

Citește și : Scandalul ucrainean influenţează şi campania lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale din 2020

Sâmbătă seara, câteva mii de persoane au participat la Palu la o slujbă de comemorare a victimelor acestui dezastru produs în urmă cu un an.

Autorităţile indoneziene au anunţat joi că vor instala circa 400 de senzori seismici în Jakarta, zona din apropierea strâmtorii Sunda şi Sumatra de Vest. Directorul Agenţiei de Meteorologie, Climatologie şi Geofizică (BMKG), Dwikorita Karnawati, a declarat că numărul senzorilor instalaţi va ajunge la peste 560 până la sfârşitul acestui an.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Îngrijorări mari legate de confidențialitate: cum poți fi văzut, chiar și prin pereți!

Cercetătorii din Germania avertizează că rețelele WiFi obișnuite ar putea deveni o nouă formă puternică de supraveghere invizibilă. Folosind semnale wireless standard și inteligență artificială, aceștia...

Republica Moldova va deține instrumente suplimentare în procesul de combatere a criminalității cibernetice

Republica Moldova va deține instrumente suplimentare în procesul de combatere a criminalității cibernetice. Guvernul a aprobat proiectul de hotărâre privind ratificarea celui de-al doilea...

Omul lui Băsescu dezvăluie adevăratul motiv al disputei dintre Dan și Bolojan

Sociologul și fostul consilier prezidențial al lui Traian Băsescu, Sebastian Lăzăroiu, susține că una dintre cauzele tensiunilor dintre președintele României, Nicușor Dan, și premierul...

Producătorii americani de GNL şi-au schimbat poziţia din cauza crizei – nu mai doresc contracte pe termen lung

Semnarea unor contracte pentru livrarea de GNL pe termen lung cu producătorii americani devine din ce în ce mai dificilă din cauza crizei din...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.