StiripesurseȘtirile zileiPavel Ustinov scapă de închisoare în Rusia

Pavel Ustinov scapă de închisoare în Rusia

Publicat:

O instanţă din Rusia a desfiinţat luni sentinţa de condamnare la trei ani de închisoare a actorului Pavel Ustinov pentru rănirea unui poliţist, cu ocazia unei manifestaţii, transmite Reuters, potrivit agerpres.

După proteste publice, tribunalul a pronunţat o sentinţă de numai un an închisoare, cu suspendare.

Citește și: O mașină cu numere de Belgia a fost folosită într-un atac armat din Rotterdam

Ustinov fusese deja eliberat pe 20 septembrie, în aşteptarea rezultatului apelului.

Actorul în vârstă de 23 de ani a fost considerat vinovat de rănirea poliţistului, în timp ce era arestat, pe 3 iulie, la o demonstraţie de protest la Moscova. El a susţinut că nu a participat, iar ulterior a apărut o înregistrare video în care se vede cum a fost prins şi lovit cu bastoanele de poliţişti; unul din aceştia a căzut în busculadă.


Citește și: Incendiu puternic la o fabrică din China. 19 oameni au murit!

Duminică, circa 20.000 de persoane au manifestat în capitala Rusiei, cerând eliberarea celor arestaţi pentru participarea la proteste neautorizate. Seria de manifestaţii a început în iulie, după ce mai multor reprezentanţi ai opoziţiei le-au fost interzise candidaturile la alegerile locale.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cozile de la aeroport pot fi evitate cu un gest simplu. Puțini pasageri îl cunosc

Turiștii își pot reduce timpul petrecut la coadă la controlul de securitate din aeroport cu ajutorul unui truc mai puțin cunoscut. Sfatul de călătorie...

Vozinha, eroul Cupei Mondiale, ajunge în manualele de biologie. O specie de moluscă îi poartă numele

Un portar devenit erou la Cupa Mondială 2026 a primit o distincție mai puțin obișnuită: numele său a fost atribuit unei specii nou-descoperite de...

România, noul paradis al pensionarilor italieni. Taxele mici îi fac să se mute aici

România a devenit o destinație fiscală atractivă pentru pensionarii italieni, cu o cotă de 10% și o sumă lunară scutită de impozit. Cine poate...

Testul care arată dacă relațiile tale sunt reale sau doar praf în ochi, potrivit psihologilor

Psihologii explică de ce mulți adulți se simt singuri deși sunt înconjurați de oameni și ce diferență există între contactul social și legătura reală. Psihologii...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.