StiripesurseȘtirile zileiGuvernul din Hong Kong interzice purtarea măştilor în timpul manifestaţiilor

Guvernul din Hong Kong interzice purtarea măştilor în timpul manifestaţiilor

Publicat:

Şefa executivului din Hong Kong, Carrie Lam, a anunţat vineri adoptarea unei ordonanţe de urgenţă ce prevede interzicerea purtării măştilor la protestele ”ilegale” şi ”neautorizate”, pe fondul manifestaţiilor începute în urmă cu patru luni în fost colonie britanică, transmite dpa, potrivit agerpres.

Măsura, care va intra în vigoare vineri la miezul-nopţii (16:00 GMT), prevede că protestatarii vor fi pasibili de 1 an de închisoare şi o amendă de până la 25.000 de dolari hong-konghezi (3.200 dolari americani) dacă nu respectă noile reguli.

Citește și : Juncker: Este nevoie de continuarea discuțiilor privind granița dintre Irlanda și Irlanda de Nord

Anticipând această decizie, mii de persoane se adunaseră vineri în Hong Kong pentru a protesta contra măsurii respective. Aceşti hong-konghezi, majoritatea dintre ei angajaţi, au profitat de pauza de prânz pentru a ieşi pe străzi şi a contesta recurgerea la o măsură ce data din perioada colonială şi care nu a mai fost aplicată din 1967. În opinia lor, aplicarea acestei măsuri ar duce la bascularea regiunii semiautonome către autoritarism.


Metropola Hong Kong traversează cea mai gravă criză a sa după revenirea la China în 1997, cu acţiuni cvasicotidiene pentru a denunţa limitarea libertăţilor şi amestecul masiv al Beijingului în afacerile interne ale fostei concesiuni britanice sau pentru a cere o serie de reforme democratice.

Nici guvernul centrale de la Beijing, nici executivul local nu au reuşit să calmeze mişcarea de contestare, care a dus la confruntări tot mai violente între forţele de ordine şi manifestanţii radicali.

Pentru a nu fi identificaţi şi a evita viitoare procese judiciare, manifestanţii poartă în mare parte măşti, iar contra gazelor lacrimogene şi a proiectilelor trase de poliţie sunt dotaţi cu ochelari de protecţie şi măşti de gaze.

Citește și : Atacatorul de la prefectura poliţiei din Paris se convertise la islam ‘în urmă cu 18 luni’

Protestele din Hong Kong au început în 9 iunie după adoptarea unei legi care ar fi permis extrădarea pe scară largă către China continentală. Ulterior, actul normativ a fost suspendat.

După mai multe săptămâni de proteste, şefa executivului local Carrie Lam a cedat în faţa uneia dintre revendicările demonstranţilor, anunţând la 4 septembrie retragerea integrală a proiectului de lege contestat. Totuşi, Lam nu a reuşit să reducă nemulţumirile demonstranţilor care solicită crearea unei comisii de anchetă independente cu privire la violenţele poliţiei şi la reforma electorală.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Uniunea Europeană eliberează fonduri pentru Ungaria, dar cu ce preț?

Budapesta și Bruxelles-ul au anunțat un acord pentru eliberarea a 16,4 miliarde de euro din fondurile înghețate în timpul guvernului Orbán. Criticii guvernului se...

VIDEO Avocatul lui Tauber îşi sfătuieşte clienta să NU se întoarcă în Moldova

Avocatul deputatei Marina Tauber, Sergiu Moraru, susține că decizia Curții de Apel de a menține sentința de condamnare a clientei sale era una previzibilă...

Ilan Șor reacţionează la decizia justiţiei luată în cazul Tauber

Fugarul Ilan Șor a criticat decizia Curții de Apel Chișinău privind menținerea condamnării fostei deputate Marina Tauber, calificând hotărârea drept un act de persecuție...

Un pacient a fugit dintr-o ambulanță, dar a fost prins rapid de jandarmi

Un incident ciudat s-a petrecut în traficul din București. Un bărbat transportat cu ambulanța a coborât din autospecială în timp ce aceasta era oprită...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.