StiripesurseȘtirile zileiUn fost director al CIA îşi exprimă îndoielile privind 'stabilitatea' SUA...

Un fost director al CIA îşi exprimă îndoielile privind ‘stabilitatea’ SUA sub Trump

Publicat:

Fostul director al CIA John Brennan, cunoscut pentru criticile sale virulente la adresa lui Donald Trump, şi-a exprimat duminică îndoielile privind “stabilitatea” SUA sub preşedinţia acestuia, acuzându-l de coruperea instituţiilor ţării, informează AFP, potrivit agerpres.

Brennan, care a fost şef al CIA în timpul lui Barack Obama, a avertizat într-un interviu la postul de televiziune NBC că “principiile democratice pe care este fondată ţara sunt pe cale de a se eroda”.

Citește și : Speculaţiile privind un posibil veto al Ungariei la o amânare a Brexitului sunt doar ‘zvonuri’ (ministru)

Întrebat despre modul în care CIA ar putea evalua stabilitatea administraţiei, el a afirmat că “noi l-am considera ca un guvern foarte corupt care este în acest moment sub controlul acestui individ puternic care a putut corupe instituţiile şi legile ţării”.

“Cred că nu mai este vorba de o democraţie dacă un autocrat (…) o are în mâinile sale”, a adăugat el.


Acuzându-i pe republicani că sunt “maleabili”, Brennan a mai spus că, “dată fiind polarizarea ţării, există o mare instabilitate politică ce consumă guvernul în acest moment”.

“Prin urmare, da, cred că există un adevărat semn de întrebare privind stabilitatea”, a afirmat el.

Citește și : Alegeri legislative în Portugalia. Premierul Antonio Costa este dat drept marele favorit

Aceste afirmaţii survin în contextul în care Trump este ameninţat de o procedură de destituire pentru că i-ar fi cerut preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski, în timpul unei discuţii telefonice la 25 iulie, să îl ajute să adune informaţii compromiţătoare despre democratul Joe Biden, posibilul său rival de la alegerile din 2020.

Trump i-a revocat anul trecut accesul la informaţi clasificate lui Brennan, pe care l-a calificat drept “cel mai slab director al CIA din istoria ţării noastre”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Persoanele care trăiesc în zone cu trafic intens ar putea avea un risc mai mare de Parkinson

Expunerea pe termen lung la zgomotul traficului rutier a fost asociată cu un risc mai ridicat de a dezvolta boala Parkinson, probabil din cauza...

Pașaportul României urcă în topul mondial. Românii pot călători fără viză în 178 de destinații

România ocupă locul 11 în clasamentul celor mai puternice pașapoarte din lume, realizat de Henley Passport Index, iar cetățenii români pot călători fără viză...

Fitness în cimitir: În Viena se poate practica sportul printre morminte

În Austria, persoanele din Viena pot practica sporturi printre morminte. Încă de anul trecut, un cimitir găzduiește o zonă pentru fitness în aer liber. Începând...

Grecia vrea să interzică trotinetele electrice pentru minorii sub 17 ani

Guvernul Greciei intenționează să înăsprească semnificativ legislația privind utilizarea trotinetelor electrice, propunând interzicerea acestora pentru persoanele cu vârsta sub 17 ani. Măsura vine pe fondul...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.