StiripesurseȘtirile zileiTrump doreşte o soluţie 'paşnică" şi "umană' la Hong Kong

Trump doreşte o soluţie ‘paşnică” şi “umană’ la Hong Kong

Publicat:

Preşedintele american, Donald Trump, şi-a exprimat luni speranţa unei rezolvări “paşnice” şi “umane” la Hong Kong, pradă unor uriaşe manifestaţii prodemocraţie sălbatic reprimate de autorităţile teritoriului sub egida Beijingului, relatează AFP, potrivit agerpres.

“Dorim pur şi simplu o soluţie umană”, a declarat preşedintele american.

Citește și : UE aşteaptă ‘realism şi claritate’ din partea Londrei în privinţa Brexit

“Cred că trebuie să realizeze asta în mod paşnic”, a adăugat el, subliniind că numărul manifestanţilor din Hong Kong este “net inferior” celui dinainte.

“Sunt oameni formidabili acolo”, a continuat Donald Trump, insistând asupra faptului că “unii dintre aceştia flutură “drapele americane”. “Mulţi au drapele americane, mulţi au însemne cu Trump”, a adăugat liderul de la Casa Albă.


În ultimele săptămâni, Donald Trump a îndemnat de mai multe ori Beijingul să acţioneze cu reţinere după ce într-o primă fază a fost criticat pentru aparenta sa bunăvoinţă faţă de autorităţile comuniste.

Citește și : Franţa avertizează că islamiștii vor profita de retragerea trupelor americane din nordul Siriei

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Vreme mai rece și ploi puternice în unele zone

Meteorologii prognozează ploi, inclusiv puternice, în unele zone ale țării. Maximele termice vor varia între +18 și +21 de grade, iar cele minime între...

Un copil a dispărut în apele Prutului

Un copil de 9 ani din raionul Ungheni este căutat de polițiști și echipele specializate, după ce a dispărut în apele râului Prut. Incidentul...

Incendiile au pârjolit zeci de hectare de pădure în Sicilia

Un incendiu de vegetație extrem de violent a provocat distrugeri însemnate în zona Bivona, Sicilia, transformând peisajul într-un tablou apocaliptic. Flăcările au avansat rapid pe...

Seceta face prăpăd în satele din Moldova

Autoritatea de Meteorologie și Monitoring de Mediu (AMM) a emis o avertizare hidrologică pentru perioada 21 - 28 iulie. Potrivit meteorologilor, în perioada vizată, în...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.