StiripesurseȘtirile zileiCoreea de Sud: Mii de manifestanţi cer demisia preşedintelui Moon Jae-in

Coreea de Sud: Mii de manifestanţi cer demisia preşedintelui Moon Jae-in

Publicat:

Mai multe mii de manifestanţi s-au adunat miercuri în centrul Seulului pentru a cere demisia preşedintelui sud-coreean, Moon Jae-in, ca urmare a numirii ca ministru în guvernul său a unui politician investigat pentru corupţie, transmite EFE, potrivit agerpres.

Protestul a fost convocat astăzi, zi de sărbătoare în Coreea de Sud, de mai multe platforme cetăţeneşti unite sub titulatura Alianţa Pan-Naţională pentru Demisia lui Moon Jae-in şi a avut sprijinul principalei forţe de opoziţie.

Citește și : Europenii din Consiliul de Securitate al ONU reclamă menţinerea sancţiunilor impuse Coreei de Nord

Motivul manifestaţiei l-a reprezentat, notează EFE, controversata numire, la începutul lui septembrie, în funcţia de ministru al Justiţiei, a lui Cho Kuk, în ciuda acuzaţiilor care planau cu privire la presupuse ilegalităţi comise de el şi membri ai familiei acestuia.

Procuratura a acuzat-o pe soţia lui Cho de fals în acte, pentru ca fiica lor să poată intra la o facultate de medicină, şi îi investighează pe Cho Kuk, 54 de ani, şi pe alţi membri ai familiei cu privire la participarea la un fond de investiţii.


Acest caz, alături de alţi factori precum înrăutăţirea relaţiilor cu Coreea de Nord şi răspândirea pestei porcine africane în ţara asiatică, au provocat o cădere a popularităţii preşedintelui sud-coreean, până la un minim de 44,4 %, conform unui sondaj difuzat la începutul săptămânii de compania Realmeter.

Marşul de miercuri a parcurs o parte din centrul capitalei sud-coreene şi a beneficiat de participarea a câtorva mii de persoane, potrivit datelor organizatorilor şi poliţiei, după cum a informat agenţia Yonhap.

Manifestaţia urmează unui alt miting convocat săptămâna trecută pentru a cere preşedintelui liberal să-şi asume responsabilitatea pentru acest nou caz de corupţie care afectează un executiv sud-coreean.

Citește și : Noi incidente au izbucnit în apropierea Parlamentului din Ecuador

Predecesoarea lui Moon, conservatoarea Park Geun-hye, a fost destituită în 2017 în urma scandalului “Rasputina” şi după manifestaţii masive succesive în care sud-coreenii i-au cerut demisia.

Park a fost condamnată la 25 de ani de închisoare pentru rolul său în respectivul dosar de corupţie, însă, în august, Tribunalul Suprem din Coreea de Sud a decis să anuleze sentinţa, pentru vicii de formă în procesul său, şi a ordonat rejudecarea cazului.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Servicii publice mai bune și condiții modernizate pentru locuitorii satului Hansca

Locuitorii satului Hansca, raionul Ialoveni, au servicii publice mai bune și condiții modernizate. Acest lucru se datorează unor proiecte implementate realizate prin programele naționale...

CSM își alegele un nou președinte, în cadrul ședinței plenare din 9 iunie

Consiliul Superior al Magistraturii va desemna un nou președinte în cadrul ședinței plenare din 9 iunie. Potrivit ordinii de zi publicate pentru reuniune, alegerea...

Înfrângerea Germaniei la ONU, o ‘înfrângere jenantă’, conform lui Friedrich Merz

Învinsă de Austria și Portugalia, Germania nu a reușit să obțină un loc de membru nepermanent în Consiliul de Securitate al ONU. Berlinul atribuie...

Experți din Republica Moldova și internaționali, reuniți la Chișinău pentru prevenirea bolilor netransmisibile

Chișinăul a găzduit, în perioada 3–5 iunie 2026, cea de-a IV-a Conferință internațională privind bolile netransmisibile, la care au participat aproximativ 150 de experți...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.