StiripesurseȘtirile zileiSUA au preluat custodia a doi jihadiști britanici implicaţi în executarea...

SUA au preluat custodia a doi jihadiști britanici implicaţi în executarea unor occidentali

Publicat:

SUA au preluat custodia a doi britanici combatanţi ai Statului Islamic care au fost implicaţi în execuţiile filmate ale mai multor ostatici occidentali, au indicat oficiali americani citaţi de New York Times şi Washington Times, transmit joi AFP şi dpa, potrivit agerpres.

SUA i-au preluat pe cei doi cetăţeni britanici înaintea invaziei turce în nordul Siriei, declanşată miercuri.

Citește și : Reacţii internaționale la ofensiva Turciei în nordul Siriei

Cei doi extremişti erau ţinuţi într-un centru de detenţie al Forţelor democratice siriene (SDF), grup vizat în ofensiva anunţată miercuri de preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi care a fost susţinut anterior de SUA.

SDF, conduse de kurzi, i-au capturat pe luptătorii britanici împreună cu alţi militanţi consideraţi importanţi în cursul luptelor pentru eliberarea de sub controlul Statului Islamic a teritoriilor cucerite de acesta în nord-vestul Siriei.


Cei doi, El Shafee Elsheikh şi Alexanda Amon Kotey, făceau parte dintr-o “celulă” formată din patru britanici denumită de alţi deţinuţi “The Beatles”, date fiind originea şi numărul lor.

Ei se află în momentul de faţă în Irak, au menţionat oficialii americani citaţi.

Informaţia nu a fost confirmată deocamdată de Pentagon.

Între victimele lor s-a aflat şi James Foley, jurnalist american asasinat într-un material video de propagandă difuzat de “unităţile de media” ale SI.

Custodia ultimilor doi “Beatles” face obiectul unei dispute între Londra şi Washington.

Citește și : Suspectul atacului antisemit asupra unei sinagogi din Halle a fost arestat

“Îi scoatem pe unii dintre cei mai periculoşi luptători (ai Statului Islamic)”, a declarat mai devreme la Casa Albă preşedintele Donald Trump, precizând că aceştia sunt “deosebit de răi”.

Trump s-a plâns că unele ţări europene refuză repatrierea combatanţilor SI. “Le-am făcut o mare favoare multor ţări şi acele ţări nu-i vor înapoi”, a reclamat liderul de la Casa Albă, adăugând că, dacă vreunul din aceşti luptători este eliberat, “va fugi în Europa”.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Psiholog: Dacă partenerul îți spune des aceste patru fraze, relația ar putea fi în pericol

Anumite expresii repetate frecvent într-o relație pot semnala o distanțare emoțională între parteneri, avertizează psihologul Ana María Sepé. Potrivit specialistei, există patru fraze care,...

17 iunie: Ziua mondială pentru combaterea deşertificării şi a secetei (ONU)

Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite (ONU) a hotărât, în 1994, marcarea la 17 iunie a Zilei mondiale pentru combaterea deşertificării şi a secetei. Potrivit...

Evenimentele Zilei de 17 iunie în Istorie

17 iunie este a 168-a zi a calendarului gregorian și a 169-a zi în anii bisecți. Gandul zilei: “Când te căsătoreşti ai nevoie de un...

Horoscop 17 iunie 2026

Apar oportunităţi de financiare pentru o zodie norocoasă. Vor străluci în fiecare context social. Horoscop 17 iunie 2026 Berbec Sunteți tentați să luați decizii pripite....

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.