StiripesurseExterneSăptămâna decisivă pentru soarta Brexitului

Săptămâna decisivă pentru soarta Brexitului

Publicat:

Soarta Brexitului se decide în această săptămână, cu tentative laborioase ale Londrei şi ale Uniunii Europene în vederea ajungerii la un acord de divorţ, relatează AFP luni, cu 17 zile înaintea prevăzutei retrageri a Regatului Unit din blocul comunitar, transmite AFP, potrivit agerpres.

În prezentarea programului său de politică naţională cu ocazia tradiţionalului Discurs al Reginei, ce va fi prezentat luni, premierul britanic Boris Johnson va pune accentul pe dorinţa sa de a realiza Brexitul la 31 octombrie. Totuşi, Londra şi UE s-au arătat prudente duminică în legătură cu şansele lor de divorţ amiabil, negocierile intense desfăşurate şi în weekend la Bruxelles neînregistrând progrese asupra chestiunii spinoase a frontierei irlandeze post-Brexit.

Citeşte şi: Franţa ia măsuri pentru securitatea forţelor sale din nord-estul Siriei şi cere Turciei să-şi înceteze IMEDIAT ofensiva

”Rămâne mult de lucru pentru a depăşi impasul”, a estimat duminică negociatorul-şef al UE pentru Brexit, Michel Barnier.

În ceea ce îl priveşte pe Boris Johnson, acesta a apreciat că un acord privind Brexitul încă este posibil – un scenariu preferat de premierul britanic, chiar dacă el s-a declarat pregătit să scoată ţara din UE şi în absenţa unui acord -, dar a subliniat că rămâne ”o considerabilă muncă de depus”.


Discuţiile tehnice continuă luni, dar este prea puţin timp la dispoziţie pentru ca cele două tabere să reuşească să ajungă la un acord.

Liderii europeni se vor reuni joi şi vineri pentru un summit la Bruxelles, prezentat drept cel al ultimei şanse pentru a se putea evita o ieşire din UE fără acord sau o a treia amânare care ar prelungi incertitudinea privind calea pe care o va urma Regatul Unit după 46 de ani în clubul european.

Londra şi Bruxellesul nu reuşesc să ajungă la un numitor comun asupra manierei de a se evita, după Brexit, o revenire la o frontieră fizică între provincia Irlanda de Nord (ce face parte din Regatul Unit) şi Republica Irlanda, care va rămâne membră a UE, şi de a se menţine astfel pacea pe insula Irlanda.

După ce planul său prezentat la începutul lunii octombrie a fost respins de europeni, Boris Johnson i-a prezentat joi noi propuneri omologului său irlandez Leo Varadkar. După întâlnire, preşedintele Consiliului European Donald Tusk a declarat că a primit “semnale promiţătoare” de la Varadkar, adăugând că “până şi cea mai mică şansă” de acord trebuie valorificată.

Dacă va reuşi să ajungă la un acord cu UE, Boris Johnson va avea apoi de trecut un alt obstacol – acela de a convinge parlamentul britanic, unul extrem de divizat asupra Brexitului.

Deputaţii de la Londra, care au respins deja de trei ori acordul negociat de fostul premier Theresa May, se vor reuni într-o şedinţă extraordinară pe 19 octombrie, pentru prima dată într-o sâmbătă după conflictul din insulele Falkland (Malvine) cu Argentina, din 1982.

”În comparaţie cu parlamentul britanic, un sfinx egiptean este o carte deschisă”, a comentat preşedintele în exerciţiu al Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker.

Citeşte şi: Orban pierde Budapesta! Opoziţia a câştigat şi alte oraşe importante

În absenţa convenirii unui acord până la 19 octombrie, o lege adoptată în septembrie îl obligă să solicite o amânare de trei luni a Brexitului în lipsa unui compromis. Boris Johnson a repetat categoric că nu va cere amânarea, dar lucrurile continuă să fie neclare asupra manierei în care premierul britanic va acţiona în continuare.

Această cerere de amânare ar trebui să fie aprobată în unanimitate de celelalte state membre, o solicitare care ar fi judicios de acceptat dacă ar fi prezentată, în opinia lui Juncker.

Profunzimea crizei politice este atât de mare în Regatul Unit încât alegerile parlamentare anticipate par să fie inevitabile în următoarele luni, încheie AFP. 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Eugen Tomac a fost nominalizat oficial pentru funcția de premier al României

Preşedintele român, Nicuşor Dan, a anunţat despre nominalizarea lui Eugen Tomac, europarlamentar şi consilier onorific al şefului statului, pentru funcţia de premier. Citește și: Maia...

Panică pe aeroportul din Frankfurt. S-a rupt trenului de aterizare al unui Boeing-787. Sunt răniți

Mai mulți membri ai personalului au fost răniți după ce partea din față  a trenului de aterizare al unui avion Boeing 787 al companiei...

Atac armat la un bal de absolvire în California. Un adolescent – ucis

Un bărbat înarmat a deschis focul miercuri la ceremonia de absolvire de la un liceu din California, omorând un adolescent și rănind alți trei,...

UE vrea să dea undă verde centrelor de repatriere în afara Europei

UE se pregătește să aprobe controversata lege privind migrația, care permite centre de repatriere în afara blocului comunitar, prelungește perioadele de detenție și introduce...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.