StiripesurseȘtirile zileiUPDATE: Explozie puternică într-o moschee din Afganistan. Cel puțin 28 morți!

UPDATE: Explozie puternică într-o moschee din Afganistan. Cel puțin 28 morți!

Publicat:

Cel puţin 28 de persoane au murit într-un atentat dintr-o moschee din estul Afganistanului în timpul rugăciunii de vineri, informează autorităţile citate de AFP, potrivit agerpres.

“Cifrele au crescut la 28 de morţi şi 55 de răniţi, toţi credincioşi”, a declarat pentru AFP purtătorul de cuvânt al guvernatorului din provincia Nangarhar, Attaullah Khogyani, care a vorbit iniţial de “circa 20 de morţi”.

Citește și: CEDO respinge o cerere de suspendare a exhumării lui Franco

“Explozibili care au fost plasaţi în interiorul moscheii au fost detonaţi”, a afirmat el.

Un medic de la spitalul din Haska Mina, localitatea în care s-a produs explozia, a declarat că circa 32 de cadavre şi peste 50 de răniţi au fost aduşi în această unitate. “Ambulanţele noastre sunt la locul atacului pentru a aduce răniţi”, a adăugat el.


Niciun grup nu a revendicat până acum atentatul. Talibanii şi gruparea Stat Islamic, care sunt în conflict, s-au implantat în Nangarhar, provincie frontalieră cu Pakistanul. Districtul Haska Mina, numit şi Deh Bala, este apropiat de frontieră.

Purtătorul de cuvânt al poliţiei din Nangarhar, Mubarez Attal, a comunicat anterior un bilanţ de 17 morţi şi 40 de răniţi.

“A fost o explozie puternică”, a povestit pentru AFP Haji Amanat Khan, care locuieşte în zonă. “Acoperişul moscheii s-a prăbuşit în urma exploziei”, a adăugat el.

Citește și: Japonia trimite forţe militare în Strâmtoarea Ormuz

Joi, un raport al ONU a acuzat un număr de victime “fără precedent” de peste un deceniu în al treilea trimestru al anului, Afganistanul continuând să fie afectat de o violenţă “total inacceptabilă”.

Între 1 iulie şi 30 septembrie, Misiunea ONU în Afganistan a înregistrat 1.174 de morţi şi 3.139 de răniţi în rândul civililor, potrivit raportului său trimestrial.

Luna iulie, în care s-au înregistrat 425 de morţi, a fost cea mai sângeroasă din ultimul deceniu.

Știre inițială: Cel puţin 17 persoane au murit într-o explozie într-o moschee din estul Afganistanului care s-a produs în timpul rugăciunii de vineri, informează autorităţile citate de AFP.

Deflagraţia s-a soldat cu 17 morţi şi 40 de răniţi, a declarat pentru France Presse Mubarez Attal, purtător de cuvânt al poliţiei din Nangarhar, provincie frontalieră cu Pakistanul. Purtătorul de cuvânt al guvernatorului provincial, Attaullah Khogyani, a vorbit despre “circa 20 de morţi, toţi credincioşi”.

El a mai precizat că acoperişul moscheii s-a prăbuşit din cauza exploziei.

Sohrab Qaderi, un membru al consiliului provincial din Nangarhar, a declarat că 31 de oameni au murit şi 100 au fost răniţi în urma exploziei provocate de detonarea unei bombe, potrivit Reuters.

 

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Cine este Marie-France van Heel, soția noului premier britanic Andy Burnham

Marie-France van Heel, soția noului prim-ministru britanic Andy Burnham, a pășit luni în reședința oficială din Downing Street, odată cu instalarea soțului său în...

Un oraș medieval dispărut de 1.000 de ani, găsit cu ajutorul dronelor

Laserele montate pe drone au scos la iveală un oraș medieval uriaș, ascuns de peste 1.000 de ani în munții din sud-estul Uzbekistanului. Descoperirea...

Exporturile de floarea-soarelui din Moldova au atins un nou record

Floarea-soarelui a înregistrat cel mai bun rezultat din ultimii cinci ani la export în sezonul agricol 2025-2026. Atât cantitatea exportată, cât și valoarea livrărilor...

Merz ridică miza: Dorește o remaniere guvernamentală și se distanțează de Spahn

"Ar putea fi o ocazie de a reconsidera componența guvernului federal", a declarat cancelarul german Friedrich Merz în interviul său de vară pentru ZDF,...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.