StiripesurseȘtirile zilei28 de morţi şi sute de locuinţe prăbuşite în urma ploilor...

28 de morţi şi sute de locuinţe prăbuşite în urma ploilor torenţiale din nord-estul Ghana

Publicat:

Cel puţin 28 de persoane şi-au pierdut viaţa în urma ploilor torenţiale care afectează de o săptămână regiuni din nord-estul Ghana, potrivit echipelor de salvare, informează AFP, potrivit agerpres.

“Până la această oră, bilanţul a ajuns la 28 de morţi. Circa 640 de persoane din şase localităţi au fost nevoite să-şi părăsească locuinţele, au fost strămutate”, a declarat George Ayisi, purtătorul de cuvânt al Organismului naţional de gestiune în caz de catastrofe (NADMO).

Citește și : Trump a primit asigurări din partea lui Erdogan că va respecta armistiţiul din nordul Siriei

“Circa 286 de case (din chirpici) s-au prăbuşit în urma acestei catastrofe, ceea ce face ca viaţa rezidenţilor să se desfăşoare în condiţii dificile (…). Cea mai mare parte dintre persoanele strămutate şi-au pierdut bunurile personale – vestimentaţie, obiecte de valoare, bani”, a adăugat acesta.

”Se pare că ploile vor mai continua o perioadă. Serviciul de meteorologie ne-a informat că ploile vor continua până în prima săptămână din noiembrie, va trebui să fim pregătiţi pentru absolut orice” în această regiune situată la peste 800 de kilometri de capitala Accra, potrivit lui Ayisi.


Citește și : Alertă de securitate în centrul Londrei din cauza unui obiect suspect

Potrivit NADMO, un număr total de 46 de persoane şi-au pierdut viaţa în ploile torenţiale şi inundaţiile de anul acesta din Ghana, unde astfel de fenomene sunt frecvente.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Viitorii procurori și judecători care nu obțin media 8.00 vor avea dreptul să susțină repetat evaluarea

Candidații la funcția de judecător sau procuror care nu obțin media generală de cel puțin 8.00 la examenul final al Institutului Național al Justiției...

Victoria Furtună, după perchezițiile de la MoldATSA: ‘Fie la nivel local, fie la instituții centrale, fiecare denunț contează’

Președinta Partidului Politic „Moldova Mare”, Victoria Furtună, a reacționat după efectuarea unor percheziții la Î.S. „MoldATSA”, afirmând că sesizările și implicarea cetățenilor pot contribui...

Funcționarii publici își consolidează capacitățile pentru parcursul european al R.Moldova

Procesul de extindere a Uniunii Europene, strategiile de negociere cu instituțiile europene și experiența altor state candidate sunt analizate de secretarii de stat din...

Reuters: SUA investighează dacă Rusia a ajutat Iranul să lovească baze secrete ale CIA

Serviciile de informații americane investighează dacă Rusia a sprijinit Iranul în atacurile cu drone asupra unor facilități ale CIA din Orientul Mijlociu, inclusiv prin...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.