StiripesurseȘtirile zileiGiuliani ar fi cerut acordarea vizei americane pentru un fost oficial...

Giuliani ar fi cerut acordarea vizei americane pentru un fost oficial ucrainean

Publicat:

Diplomatul american George Kent le-ar fi declarat săptămâna aceasta congressmenilor, în cadrul unei audieri, că avocatul personal al lui Donald Trump, Rudolph Giuliani, ar fi solicitat Departamentului de Stat acordarea vizei pentru un fost oficial ucrainean, informează CNN, potrivit mediafax.

Potrivit lui Kent, Giuliani ar fi făcut presiuni asupra Departamentului de Stat și Casei Albe pentru ca fostul procuror general al Ucrainei, Viktor Șokin, să primească viză pentru a vizita Statele Unite. CNN notează că Șokin a fost demis din funcție în 2016 în Ucraina în urma presiunilor puse de către mai mulți oficiali occidentali, printre care și fostul vicepreședinte american, Joe Biden.

Citește și : Pentagon: Niciun soldat american nu va verifica respectarea ‘zonei de securitate’ între kurzi şi Turcia

Kent, secretarul adjunct de Stat pentru Afaceri Europene și Eurasiatice, a declarat că Giuliani a solicitat în luna ianuarie emiterea vizei pe numele lui Șokin. Giuliani a declarat recent pentru CNN că și-ar fi dorit să discute cu Șokin personal, întrucât acesta din urmă ar fi deținut informații compromițătoare despre mai mulți oficiali democrați.

Kent le-a explicat membrilor Congresului că Departamentul de Stat s-a opus solicitărilor sale și nu i-a acordat viza fostului oficial ucrainean. Potrivit lui Kent, Giuliani ar fi apelat la oficiali din cadrul Casei Albe pentru ca aceștia să convingă Departamentul de Stat să revină asupra deciziei.


Cu toate acestea, viza nu i-a fost acordată lui Șokin, iar Giuliani a discutat cu acesta prin intermediul Skype.

Citește și : Hillary Clinton acuză Moscova că se implică iar în alegerile din SUA: ‘Tulsi Gabbard, favorită a ruşilor’

Declarațiile lui Kent vin în contextul în care Camera Reprezentanţilor din SUA a lansat o investigaţie parlamentară care ar putea conduce la iniţierea procedurii demiterii președintelui Donald Trump, suspectat că ar fi cerut Ucrainei anchetarea fostului vicepreşedinte Joseph Biden, favorit pentru a deveni candidatul Partidului Democrat la funcţia de preşedinte al SUA, şi a fiului acestuia, Hunter Biden. În cadrul investigaţiei, Camera Reprezentanţilor i-a trimis citaţii secretarului de Stat Mike Pompeo prin care îi solicită să ofere toate documentele referitoare la contactele preşedintelui Donald Trump cu Ucraina.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Expertul Ioniță explică de ce se scumpesc și apartamentele vechi

Creșterea prețurilor la apartamentele noi influențează direct și piața locuințelor vechi, iar legătura dintre cele două segmente este mult mai strânsă decât pare la...

Primarul Ceban – în vizită la Londra. Discută cu reprezentanții BERD despre proiectele din Chișinău

Primarul General, Ion Ceban, întreprinde o vizită de lucru la Londra, unde are mai multe întrevederi și discuții cu oficiali de rang înalt și...

Instanța cere reluarea anchetei în cazul profesorilor turci expulzați din Moldova

Asociația Promo-LEX solicită autorităților să execute integral și în termen decizia Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei în dosarul expulzării profesorilor turci de la...

Șoferii care au ocupat banda bicicliștilor pe str. 31 august au fost sancționați

Șoferii care au încălcat Regulamentul circulației rutiere la intersecția străzilor 31 August 1989 și Vasile Alecsandri din capitală, circulând pe banda destinată bicicliștilor, au...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.