StiripesurseȘtirile zileiPompeo: SUA rămân implicate în pacea și stabilitatea din Afganistan

Pompeo: SUA rămân implicate în pacea și stabilitatea din Afganistan

Publicat:

Secretarul de Stat american Mike Pompeo a transmis sâmbătă angajamentul asumat de Statele Unite în asigurarea păcii și stabilității interne din Afganistan, după ce o explozie într-o moschee din estul statului asiatic a omorât cel puțin 69 de persoane, relatează site-ul agenției Reuters, potrivit mediafax.

„Statele Unie rămân implicate în pacea și stabilitatea din Afganistan și va continua să lupte împotriva terorismului”; „suntem alături de populația Afganistanului care vrea doar pace și un viitor lipsit de astfel de acte oribile de violență”, a declarat, sâmbătă, Mike Pompeo.

Citește și : Hong Kong: Poliţia a intervenit cu gaze lacrimogene împotriva protestatarilor – VIDEO

O bombă a explodat într-o moschee din zona Jawdara, districtul Jawdara, în timpul rugăciunilor de vineri, ucigând cel puțin 69 de oameni și rănind alte 50 de persoane care asistau la slujbă.

Nicio grupare teroristă nu a revendicat până în prezent atacul, însă Guvernul de la Kabul îi acuză pe insurgenții talibani pentru responsabilitatea atacului.


URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Nu doar plămânii sunt afectați. Ce efecte are fumul incendiilor forestiere asupra organismului

Fumul provenit din incendiile forestiere poate afecta aproape orice parte a corpului, nu doar plămânii, avertizează cercetătorii. Studiile arată că particulele toxice din fum...

Cum afectează scumpirile și inegalitățile economice sănătatea mintală. Avertismentul cercetătorilor

Un nou studiu sugerează că probleme precum anxietatea, stresul și epuizarea nu sunt doar rezultatul alegerilor individuale sau al stilului de viață, ci și...

De ce simțim durerea diferit? Cum s-a schimbat în mii de ani modul în care oamenii înțeleg suferința

Durerea este una dintre puținele experiențe pe care le împărtășesc toți oamenii, indiferent de vârstă, cultură sau locul în care trăiesc. Totuși, felul în...

Cum faci sport în siguranță pe caniculă. Recomandările specialiștilor pentru zilele calde

Temperaturile ridicate pot face mișcarea mai dificilă și periculoasă, însă specialiștii spun că activitatea fizică poate fi făcută în siguranță dacă este adaptată condițiilor...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.