StiripesurseȘtirile zileiȘeful Pentagonului s-a întâlnit cu responsabilii Apărării din Arabia Saudită

Șeful Pentagonului s-a întâlnit cu responsabilii Apărării din Arabia Saudită

Publicat:

Secretarul american al Apărării, Mark Esper, s-a întâlnit marţi dimineaţa la Riad cu ministrul adjunct al Apărării din Arabia Saudită, Khalid bin Salman, pentru a discuta probleme de securitate, la două săptămâni după anunţul Washingtonului privind trimiterea de întăriri regatului saudit, transmite EFE, potrivit agerpres.

“M-am întâlnit cu ministrul Apărării, Mark Esper, la Riad şi am vorbit despre provocările, ameninţările, problemele de securitate şi apărare comună”, a anunţat, pe Twitter, Khalid bin Salman.

Citește și: Cutremur puternic în Samoa

Oficialul saudit a precizat că a discutat de asemenea cu Esper “formele de a sprijini securitatea şi apărarea intereselor comune contra oricărei ameninţări”, într-un context de tensiune ridicată între Teheran, pe de o parte, şi Washington şi Riad, de cealaltă parte.

Esper a sosit luni la Riad într-o vizită surpriză, la zece zile după ce Washingtonul anunţase că va trimite militari şi echipament în plus Arabiei Saudite, după atacul asupra a două rafinării ale Aramco pe 14 septembrie.


Secretarul american al Apărării a sosit în Arabia Saudită din Afganistan, ca parte a unui turneu în Orientul Mijlociu şi Europa despre care nu au fost furnizate detalii şi nici ţările pe care le va include, cu excepţia faptului că va culmina cu participarea la summitul miniştrilor NATO de la Bruxelles.

Pe 11 octombrie, SUA au anunţat că vor trimite pe teritoriul aliatului său strategic două escadroane de luptă (fiecare escadron de luptă al forţelor aeriene americane are între 18 şi 24 avioane militare), două baterii Patriot şi un sistem de apărare antiaeriană THAAD.

Citește și: Sub presiunea protestelor din stradă (VIDEO), premierul libanez anunță reforme majore

Totodată, au precizat că vor deplasa un Grup Expediţionar Aerian, care sunt de obicei unităţi activate temporar pentru o misiune sau un obiectiv specific.

Anunţul a venit ca urmare a atacurilor de luna trecută asupra a două rafinării aparţinând celei mai mari companii petroliere din lume, Aramco, revendicate de rebelii houthi din Yemen, dar pentru care mai multe puteri au acuzat Iranul. Atacurile au obligat compania saudită să-şi suspende temporar 50% din producţie.

URMĂREȘTE-NE PE:

stiripesurseMD

CITESTE SI

Numărul persoanelor aflate în probațiune în Moldova depășește de peste două ori media europeană

Numărul celor aflați în probațiune în Moldova e de peste două ori mai mare decât media europeană. La începutul anului 2025, în evidența serviciilor...

Șeful SIS: Un stat în care corupția înflorește e un stat vulnerabil în privința securității

Un stat în care corupția înflorește este un stat vulnerabil din punct de vedere al securității, al justiției, al guvernării și așa mai departe. "Un stat...

Bonnie Tyler a murit. Vocea inconfundabilă din ‘Total Eclipse of the Heart’ s-a stins în Portugalia

Cântăreața galeză Bonnie Tyler, una dintre cele mai cunoscute voci ale muzicii pop-rock din ultimele decenii, a murit la vârsta de 75 de ani....

BNS: Speranța de viață a moldovenilor a crescut în medie cu aproape un an mai mult decât în 2024

Speranța de viață a populației Republicii Moldova a crescut în anul 2025. Potrivit datelor prezentate de Biroul Național de Statistică, durata medie a vieții...

ȘTIRIPESURSE.RO

ULTIMELE ȘTIRI

Campanii publicitare

Html code here! Replace this with any non empty text and that's it.